Băieţelul operat în burta mamei a ieşit învingător în lupta cu viaţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mihaela Vernică a adus pe lume un băieţel sănătos
Mihaela Vernică a adus pe lume un băieţel sănătos

Mihaela Vernică (26 de ani) din Mirceşti, femeia care în luna iulie a acestui an a suferit o intervenţie intrauterină în premieră naţională prin care unuia dintre fetuşii gemelari care prezenta malformaţii i-a fost cauterizat cordonul ombilical, l-a adus pe lume în urmă cu câteva zile pe Iosif Bogdan, celălat băieţel.

Bucurie imensă pentru tânăra însărcinată cu gemeni care era în pericolul de a-şi pierde ambii copii pentru că unul dintre  ei suferea de o malformaţie. Pentru a-i da şansa măcar unuia dintre ei să trăiască, medicul Dragoş Nemescu a realizat o operaţie intrauterină, cauterizând cordonul ombilical al fătului cu probleme.

 Operaţia în premieră naţională a fost o reuşită, astfel că în urmă cu câteva zile, Mihaela Vernică l-a adus pe lume pe Iosif Bogdan, un băieţel care la naştere cântărea 3.300 de grame.

UPDATE Făt salvat în burta mamei printr-o operaţie în premieră naţională, la Iaşi. Vezi aici cum s-a desfăşurat intervenţia FOTO şi VIDEO

Iaşi: Bebeluşii născuţi prematur sunt în pericol! Maternitatea nu are fonduri ca să acopere cheltuielile pentru îngrijirea lor

Medicii ieşeni au realizat o operaţie în premieră prin care au salvat viaţa unui făt

„Eram foarte tristă când am aflat de celălat copil, credeam că am să-i pierd pe amândoi. Mi-a fost fost foarte greu, nu doream iniţial să fac această intervenţie, dar domnul doctor m-a susţinut şi împreună cu familia am hotărât că este în regulă să o fac. A fost foarte dureros pentru mine pentru că imediat am crezut că o să-i pierd pe amândoi. M-am împăcat cu ideea că o să am doar unul şi am mers înainte. Iosif Bogdan o să se numească", povesteşte Mihaela Vernică momentele de groază prin care a trecut.

Doctorii spun că mama şi copilul sunt în afara oricărui pericol şi vor fi externaţi.

„Am realizat o intervenţie intrauterină care s-a dovedit a fi un succes, a evoluat bine, sarcina s-a dezvoltat normal, aşa încât avem bucuria să anunţăm că în urmă cu câteva zile s-a născut la 38 de săptămâni, prin cezariană, un făt de sex masculin de 3.300 de grame, cu o stare foarte bună la naştere. Lehuza şi copilul sunt în stare bună", spune doctorul Dragoş Nemescu, cel care a efectuat intervenţia în premieră naţională.

Incidenţa acestor situaţii este de un caz la 35.000 de naşteri şi reprezintă aproximativ 1% din sarcinile gemelare.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite