Băiețel de doi ani, mușcat de un câine de organele genitale UPDATE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băiețelul a fost muşcat de câinele din curtea casei
Băiețelul a fost muşcat de câinele din curtea casei

Un băiețel în vârstă de doi ani, din localitatea vasluiană Chersăcosu, a ajuns la spital după ce fost mușcat de câinele din curtea casei de organele genitale.

Ora 12.35  Medicii de la Spitalul de Pediatrie din Iaşi spun că micuţul este în afara oricărui pericol şi că până la finalul acestei săptămâni va fi externat.

„Copilul a ajuns în cursul zilei de ieri la noi. I s-au pus două copci, nu a sângerat. Este stabil şi peste 2 zile va putea merge acasă“, spune doctorul Maricel Burlacu, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii Iaşi.

Ora 12.28 Întâmplarea a avut loc aseară, într-un moment de neatenție a părinților. Micuțul se juca prin curte, iar când a ajuns în apropierea câinelui care era legat de cușcă, animalul l-a mușcat de mai multe ori în zona genitală.

Speriați, părinții au chemat ambulanța, care l-a transportat pe băiețel la Spitalul Municipal din Bârlad. „Copilașul a fost transportat la unitatea spitalicească din Bârlad cu plăgi mușcate în zona genitală. De aici, la cererea medicilor, el a fost transferat la Spitalul de Copii „Sf. Maria“ din Iași pentru investigații și tratament", ne-a precizat Doina Spiru, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vaslui.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite