Atenție la temenul de valabilitate! Într-o farmacie din Iași au fost găsite medicamente expirate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O farmacie din Iași a vândut medicamente expirate chiar şi de câţiva ani. Pastilele au fost descoperite de Protecţia Consumatorilor după ce doi angajaţi au făcut o reclamaţie.

Unele medicamente erau expirate de doi ani, ceea ce reprezintă un pericol uriaş pentru sănătatea clienţilor. O echipă de la OPC a fost în control la farmacie, care de altfel a mai fost amendată de două ori, tot pentru comercializarea medicamentelor expirate, potrivit România TV.

"S-au găsit, din păcate, produse expirate, produse cu termenul de valabilitate modificat sau produse cu termenul de valabilitate şters. Această societate nu este la prima abatere", a declarat Daniel Piftor, director OPC Iaşi. Şefii de la Protecţia consumatorilor iau în calcul închiderea farmaciilor pentru a nu pune în pericol viaţa cumpărătorilor.

Administratorul farmaciei se apără şi susţine că medicamentele expirate au fost abandonate intenţionat acolo, în urma unei înscenări. El spune că o angajată ar fi plasat aceste medicamente pe raft pentru a se răzbuna, pentru că îi fuseseră decoperite produse lipsă în gestiune.

Farmacia va fi în continuare monitorizată de autorităţi, iar controalele vor fi repetate în următoarele 30 de zile.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite