Stiri din Iasi

Atenţie, părinţi! Sunt 290 de clase zero în judeţul Iaşi la care vă puteţi înscrie prichindeii

17 ianuarie 2012, 07:03 |  Autor: Vasilica Costîn | 

Cuvinte cheie: iasi, adevarul, invatamant, clasa zero, inscrieri, locuri,

Sală de curs (Foto Arhivă)

Iaşi

Sală de curs (Foto Arhivă)

 

În judeţul Iaşi, pentru anul şcolar 2012-2013 sunt 290 de clase pregătitoare pentru copiii care au împlinit vârsta de 6 ani până la 1 septembrie.

Clasa zero este obligatorie prin lege şi va funcţiona în fiecare instituţie de învăţământ. La catedre vor preda învăţătorii, dar şi cadrele didactice cu dublă calificare, respectiv educatori-învăţători.

„În fiecare clasă vor fi câte 20 de copii. Sunt puţine cazuri în care se fac ore în clase special amenajate. Mobilierul există în mare parte, iar acolo unde nu este discutăm cu directorii pentru a rezolva situaţia", spune Liliana Romaniuc, şefa Inspectorului Şcolar Judeţean Iaşi.

Înscrierile la clasele zero încep în martie, odată cu cele care se fac la clasa I. La nivelul judeţului vor fi şi 357 de clase I. La ele se vor putea înscrie şi elevii care au 6 ani doar dacă aceştia au frecventat grupa pregătitoare, iar părinţii au făcut o cerere specială.

Anul şcolar 2012-2013 este singurul în care se vor face înscrieri în paralel la clasa pregătitoare şi în clasa I. Începând cu anul viitor, toţi se vor înscrie direct la clasa pregătitoare.




Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Atenţie, părinţi! Aflaţi aici totul despre înscrierea în clasa pregatitoare, la şcolile din Iaşi

    În judeţul Iaşi, pentru anul şcolar 2012-2013 sunt 290 de clase pregătitoare pentru copiii care ...

    Cât te costă clasa pregătitoare la o şcoală privată din Iaşi

    Şcolile particulare din Iaşi fac în clasa pregătitoare începând cu data de 5 martie. Acestea pu ...

    Angajări la Institutul de Oncologie din Iaşi. Vezi aici ce posturi sunt scoase la concurs

    Pe 1 martie se desfăşoară un nou examen pentru ocuparea a două locuri de asistent radiolog şi u ...

    Dispecerat pentru părinţii care vor să se informeze despre clasa pregătitoare

    Persoanele care vor să afle mai multe detalii cu privire la clasele pregătitoare pot suna gratu ...

    11.000 de copii înscrişi la şcoală. Află unde mai sunt locuri libere în clasele pregătitoare

    La finalul primei etape, care viza înscrierea copiilor la şcoala de circumscripţie, 11.271 de p ...

    Medicii de familie suceveni nu mai eliberează reţete compensate şi trimiteri

    Miercuri, medicii de familie suceveni s-au întrunit într-o şedinţă şi au stabilit să nu semneze ...

    Copii cu temperament la „Românii au talent“

    Cea de-a patra ediţie a show-ului fenomen a premiat o serie de copii cu talente deosebite, car ...

    La training, români!

    Multe training-uri de la noi sunt ţinute de impostori cu pretenţii de apostoli. ...

    Preşcolarii, duşi cu forţa la psiholog. Vezi la ce întrebări trebuie să răspundă copilul tău

    Copiii sunt evaluaţi psihosomatic în 17 centre din judeţul Iaşi, iar psihologii hotărăsc în urm ...

    Educatorii şi învăţătorii din Iaşi decid ce vor învăţa copiii în clasa pregătitoare

    Cadrele didactice care predau la grupa şi clasa pregătitoare dezbat joi, 15 martie, de la ora 1 ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Poticnelile Guvernului Ponta

    Ovidiu Nahoi

    De oriunde ar veni, uninominalul are aceleași probleme.

    România – duşmanul de serviciu

    Ion Cristoiu

    Român e, atât pentru scriitor, cât şi pentru redactor, tot ceea ce poate fi opus termenului de sovietic.

    Grăjdanul lui Ponta, Grăjdanul lui Năstase

    Grigore Cartianu

    Au trecut şase zile de când Constantin Adrian Balaban Grăjdan a folosit Guvernul pe post de maşină de spălat a chiloţilor penali ai lui Adrian Năstase.

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole