Asfaltări de mântuială pe străzile din Iaşi FOTOGALERIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii au turnat covor asfaltic şi au uitat să monteze borduri
Muncitorii au turnat covor asfaltic şi au uitat să monteze borduri

Lucrările de modernizare a bulevardului Nicolae Iorga sunt făcute în bătaie de joc, asfaltul fiind turnat până în dreptul liniilor de tramvai sau înainte de a scoate bordurile

Şoferii trebuie să se înarmeze cu un munte de răbdare şi nervi atunci când traversează străzile din Iaşi. Conducătorii auto au ajuns să se ferească de utilajele drumarilor în aproape toate cartierele din oraş. Tranşee au fost săpate în Păcurari, Copou, Sărărie, Anastasie Panu, Sf. Lazăr sau Palat.Cel mai recent şantier a fost deschis acum o săptămână pe bulevardul Nicolae Iorga, unde lucrările de asfaltare sunt departe de a fi executate „ca la carte“.

Asfaltul a fost turnat pe bulevardul Nicolae Iorga înainte de montarea bordurilor

Vezi imagini cu lucrările de pe bulevardul Nicolae Iorga


Din dreptul bazarului de sub pod Nicolina, porţiunea de stradă recent modernizată este ridicată la o cotă de 20 de centimetri faţă de nivelul liniilor de tramvai. „Se lucrează de mântuială. Se vede că sunt bani aruncaţi. Este bine că se asfaltează, dar nu aşa se face treaba“, a spus şoferul Octavian Bârsan.

Iaşi: Asfalt nou numai bun de distrus în zona CET. Drumarii refac carosabilul, dar uită de şina de tramvai (FOTO, VIDEO)

De-a lungul şinelor, şoferii care traversează îşi rup maşinilor deoarece lucrările de înlocuire a liniilor sunt programate după finalizarea asfaltărilor. „Atât timp cât se departajează lucrările corect şi Primăria intervine pe bucăţi, nu e nicio problemă. Pentru a putea trece cu maşina dintr-o parte în alta, am făcut o pană care va rezolva temporar problema liniilor de tramvai“, a declarat Dănuţ Pilă, şeful Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.


Lucrările făcute de mântuială continuă şi în dreptul pieţei Nicolina, unde asfaltul a fost turnat fără ca bordurile să fie schimbate. Oficialii Primăriei susţin că vor schimba liniile de tramvai de pe bulevardul Nicolae Iorga abia anul viitor, când vor avea fonduri disponibile.

Paradox la Iaşi: Trotuare cu pavele şi străzi cu gropi

„Când vom primi şi banii pentru a putea cofinanţa proiectele europene, atunci vom putea derula şi licitaţiile şi ne vom putea apuca de lucrări. Pentru anul acesta au fost promise 6 milioane de euro, însă prioritatea a fost proiectul Ciricului“, a spus primarul Gheorghe Nichita. Firma contractată, Euroconstruct Group, care reabilitează tronsonul de pe DN24 suprapus bulevardului Nicolae Iorga, a întârziat lucrările până acum pe motiv că este aproape de insolvenţă.


După ce au amânat deschiderea şantierului, şefii societăţii au descoperit peste noapte că au o firmă-parteneră cu care pot finaliza contractul. Astfel că lucrările sunt executate de societatea Asiri International din Piatra Neamţ. „Firma a fost înscrisă încă de la licitaţie alături de Euroconstruct Group, în calitate de susţinător pe partea de capacitate tehnică. A fost o rezolvare ca din cer, aveam fonduri alocate pentru anul acesta şi le puteam pierde“, a spus Dorel Dumitrescu, directorul de investiţii de la Direcţia de Drumuri şi Poduri Iaşi.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite