ApaVital a fost amendată de Protecţia Consumatorilor. Află de ce a fost sancţionată!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ApaVital a fost sancţionată cu de Oficiul pentru Protecţia Consumatorilor (OPC) Iaşi pentru că nu a respectat programul de furnizare a apei. Societatea a contestat amenda în instanţă.

ApaVital a dat în judecată OPC Iaşi pentru că a fost sancţionată cu 5.000 de lei pentru că nu a respectat programul de furnizare a apei în zonele Bucium, Vişani, etc. Societatea cerut, în instanţă, anularea sancţiunii primite sau înlocuirea acesteia cu avertisment.

Străzile-tranşee din Iaşi blocate pentru conductele de apă

Potrivit plângerii adresate inseanţei, ApaVital trebuia să furnizeze apă în Zona Bucium, Vişani ş.a., în zuilele cu temperaturi ridicate, între orele 06.00- 10.00 şi 18.00-22.00. „Societatea a respectat acest program însă din cauza consumului exagerat de apă, de către consumatorii din zonele joase, mai ales pentru grădinărit, rezervele s-au epuizat în scurt timp, iar apa a ajuns cu întârziere la consumatorii aflaţi în rampă, fapt pentru care nu suntem în culpă", susţin reprezentanţii ApaVital, în plângerea adresată instanţei.

Presiune scăzută la apă în tot Iaşiul din cauza unor lucrări ApaVital. Află pentru cât timp!

Aceştia au explicat că ei au respectat programul, dar consumul iraţional de apă şi neimplicarea  autorităţilor în extinderea reţelelor cauzează aceste probleme. Primul termen al procesului va fi pe 9 noiembrie la Judecătoria Iaşi.  Atunci reprezentanţii OPC, îşi vor prezenta punctul de vedere.

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a vedea cele mai noi informaţii din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite