Iaşi: Ameninţaţi cu evacuarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.000 de ieşeni riscă să-şi piardă casele din cauza datoriilor la căldură

Soarta restanţierilor se află în mâinile executorilor jude-cătoreşti şi a conducerii regiei de termoficare.

În câţiva ani, ieşenii au reuşit să ajungă datori la CET cu 89 de milioane de lei pentru că nu şi-au plătit facturile la încălzire. Din această cauză, pe birourile executorilor judecătoreşti au ajuns nu mai puţin de 1.282 de dosare, în care conducerea CET solicită executarea silită a datornicilor. Cei mai norocoşi reuşesc să-şi plătească datoria în timpul procedurilor de executare, când li se dă ocazia să plătească suma în mod eşalonat.

„Unii se plâng că au rămas din cauza crizei fără bani, alţii că în familie nu este decât un singur salariat. Noi mereu am încercat să soluţionăm aceste dosare pe cale amiabilă“, spune Neculai Parasca, purtătorul de cuvânt al CET. Astfel, oamenii rămân cu un acoperiş deasupra capului. În cele mai dramatice situaţii însă, datornicii ajung să le fie scoase la licitaţie casele, în baza unei decizii judecătoreşti. Pentru Mariana Sobec, primul ieşean căruia i-a fost vândut apartamentul de executor în urma unei licitaţii, a început deja numărătoarea inversă.

„Îmi cer scuze. Nu am plătit, dar nu am fost de rea-credinţă. Nu am avut posibilitatea să plătesc“, susţine ieşeanca într-o hîrtie aflată la dosarul de executare silită. Ca să rămână cu acoperişul deasupra capului femeia trebuie să facă rost de 9.000 de lei până pe 20 iunie. „Apartamentul a fost vândut pe 20 mai, iar noul proprietar a plătit deja o parte din preţul de adjudecare, de 78.341 lei“, spune Gabriel Bârcă, executorul judecătorec care s-a ocupat de dosarul Marianei Sobec.

Acesta spune însă că mai există o şansă, infimă ce-i drept, ca ieşeanca să-şi păstreze casa. „Dacă noul proprietar nu va plăti şi restul de bani până pe 20 iunie, atunci actul de vânzare va fi anulat“, mai spune executorul.

Datoria Marianei Sobec datează din perioada 2002-2005, iar dosarul de executare silită a fost deschis în 2006.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite