UPDATE Proiectul pentru parcarea subterană de lângă Teatrul Naţional stârneşte din nou controverse FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consilierii locali ieşeni au decis astăzi amânarea proiectului prin care se aprobau indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Modernizarea şi reabilitarea parcului public al Teatrului Naţional «Vasile Alecsandri»“.

Ora 16.00 După discuţii în contradictoriu, consilierii locali au votat cu majoritate amânarea proiectului prin care se dădea startul amenajării zonei din jurul Naţionalului ieşean. Aleşii au decis să refacă indicatorii tehnico-economici pentru ca investiţia să cuprindă şi o parcare subterană în zona din faţa Teatrului. Proiectul în această formă, în care era inclusă şi parcarea subterană, a fost respins în mandatul trecut după votul consilierilor PDL.

Parcul din faţa Teatrului Naţional din Iaşi, distrus pentru o parcare subterană FOTOGALERIE

"Am reintrodus acest proiect pe ordinea de zi. Vom reface proiectul prin care analizăm posibilitatea amenajării unei parcări sub parcul din faţa Teatrului Naţional. Studiul îl vom extinde şi în zona esplanadei «Cubului» de pe Ştefan cel Mare ca să avem o viziune urbanistică de ansamblu", a anunţat primarul Gheorghe Nichita. 

Decizia de amenajare a includerii unei parcări subterane în faţa Teatrului a fost contestată de conslierii PDL. „Noi nu ne opunem amenajării de parcări în centru, ci ne opunem locaţiei. Domnule primar, înainte de a strica un parc, faceţi unul!“, a spus consilierul Gabriel Grigore.

Edilii Iaşiului vor relua discuţiile pentru distrugerea parcului din faţa Teatrului Naţional

Primăria intenţionează să depună acest proiectul pentru accesarea de fonduri europene. Fără parcarea subterană, proiectul era estimat la peste 40 de milioane de lei, dar suplimentarea lui ar dubla valoarea lucrărilor în zonă.

Ora 8.00 „Am reintrodus pe ordinea de zi amenajarea parcului din faţa Teatrului pentru că am refăcut documentaţia la proiect", a spus Cosmin Coman, director în cadrul Primăriei Iaşi.

image

Acesta a menţionat că municipalitatea va căuta o sursă de finanţare nerambursabilă pentru realizarea proiectuluie estimat la peste 43 de milioane de lei. Proiectul a mai fost discutat în Consiliul Local, în mandatul trecut, dar a fost respins din cauza unei parcări subterane care ar fi distrus zona.

Aleşii locali vor mai lua în discuţie astăzi şi alocarea a peste 2,2 milioane de lei pentru şapte locaşuri de cult. Printre bisericile care au fost incluse pe nota de plată a Primăriei se află şi cea din cartierul „I.C. Brătianu" din Bucium, proiect imobiliar controlat de deputatul liberal Relu Fenechiu. Biserica „Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" a fost inclusă pe lista locaşurilor de cult care vor beneficia de acum de bani de la bugetul local pentru lucrările de construcţie.

Pe de altă parte, consilierii locali vor analiza joi şi scoaterea la licitaţie a unei clădiri dintr-o zonă centrală a Iaşiului. Imobilul cu o suprafaţă construită de aproximativ 260 de metri pătraţi, aflat în stare de degradare, a fost evaluat la peste 350.000 de lei .

Bani publici pentru biserica din cartierul lui Relu Fenechiu

Aleşii locali vor analiza şi proiectul prin care vor aloca aproape 38.000 de lei pentru cheltuielile cu utilităţile şi paza la Centrul Expoziţional „Moldova" pentru prima jumătate a anului. Spaţiul construit din bani europeni nu este folosit de beneficiari: Primărie şi Consiliul Judeţean Iaşi.

Centrul Expoziţional Moldova, gaura neagră pentru banii publici

Intră pe iasi.adevarul.ro pentru  afla noutăţi din Capitala Moldovei!

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite