Aduce ursul, cerbul şi capra la oraş

Mascaţii se dau în spectacol în faţa publicului din stradă sub îndrumarea lui Dumitru Hriscu

„Cerbul“, „Ursul“, „Capra“, „Banta lui Bujor“ şi „Banta lui Jianu“ sunt doar câteva dintre jocurile populare pe care sătenii le coboară din vârful dealului, printre blocurile de la oraş. 

Situată la aproximativ 75 de kilometri de oraşul Iaşi, comuna Scobinţi este ca o cutie păstrătoare de bijuterii folclorice. Profesorul de matematică Dumitru Hriscu (63 de ani), din satul Sticlăria, este unul dintre păstrătorii datinilor.

A pus bazele Ansamblului „Stejărel“
Referent cultural la căminul din sat, Dumitru Hriscu a avut grijă ca în 40 de ani de când se ocupă de folclor, oamenii să nu piardă dragostea faţă de obiceiuri şi de tradiţii. A întemeiat şi Ansamblul de Dansuri Populare „Stejărel“.

„Altă distracţie decât balurile şi jocurile populare nu este pentru tinerii din comuna Scobinţi. Iarna, în fiecare sat se formează alaiuri care merg cu «Cerbul», «Capra», «Căiuţii», «Banta lui Bujor» şi «Banta lui Jianu»“, povesteşte ieşeanul.

A cules colindele din străbuni
Iubitorul de folclor spune că tot ce ştie a învăţat de la părinţi şi de la un frate mai mare. „Lui îi plăcea foarte mult să meargă cu uratul şi colindatul. Ani la rând, alaiul din Sticlăria a repetat în casa noastră. Era cu neputinţă să nu mă îndrăgostesc de datinile de iarnă“, spune Dumitru Hriscu.

În decursul timpului, ieşeanul a adunat în casă, pe lângă obiecte de uz casnic folosite în trecut de ţărani, şi o mulţime de urături şi colinde, multe dintre ele ştiute de foarte puţini. An de an, grupul profesorului vine în oraşele mari, ori de câte ori este invitat, pentru ca cei care nu au avut norocul să crească într-o casă unde tradiţiile s-au păstrat să vadă cât sunt de spectaculoase.

„Mergem şi prin oraşe pentru ca oamenii să vadă că existăm şi că tradiţiile româneşti nu au murit. Chiar dacă au uitat de datini, când ne facem apariţia, lumea se opreşte uimită, ne filmează sau ne fotografiază cu telefoanele mobile“, povesteşte Dumitru Hriscu. 

Mascaţii colindă până după Anul Nou
Alaiurile din Scobinţi sunt formate din flăcăi care în timpul anului s-au ferit de scandaluri şi au dovedit că merită să primească un rol în joc. „Înainte, dacă făceau scandal, tinerii intrau la judecata bătrânilor şi foarte greu reuşeau să se reabiliteze ca să mai poată participa la jocuri“, spune Dumitru Hriscu. 

Flăcăii îşi iau rolurile în serios încă de pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae. Atunci încep repetiţiile. „Ne întâlnim fie la căminul cultural, fie în casa unuia dintre tineri. La noi în Sticlăria avem un obicei puţin pe dos. Când aveam eu vreo doi ani, îmi povestea tata, satul nostru era împărţit în două. O parte mergeau la colindat în ajunul Crăciunului, cealaltă în prima zi de Crăciun. Tata mi-a spus că într-o parte din sat trăiau ruşii. Aceştia s-au îmbătat într-un an şi nu au mai plecat să colinde în Ajun. Când s-au trezit, era deja Crăciunul şi au plecat atunci“, povesteşte ieşeanul. În a treia seară de Crăciun, la Scobinţi se ţine „Balul Gospodarilor“, unde cei mai harnici săteni se adună şi chefuiesc.

Pe 31 decembrie, toate alaiurile din comună vin la Primărie. Aici, sunt inspectate şi apoi primesc acordul autorităţilor locale să colinde satele. Periplul se termină abia pe 2 ianuarie, seara, când mascaţii se întorc la casele lor. 

„Bereza“, spaima fetelor nemăritate

Un alt obicei cunoscut localnicilor din Sticlărie este „Bereza“. În Ajunul Crăciunului, alaiul de băieţi merge pe la casele unde sunt fete de măritat pentru a le colinda. Pentru că printre flăcăi se află, de regulă, şi alesul inimii, fata care primeşte „Bereza“ se pregăteşte intens, cu bucate alese, pentru a-şi dovedi calităţile de viitoare soţie. „Tânăra se pregăteşte cu mâncare, dar şi cu prăjituri. Un moment foarte important al obiceiului este coacerea colacului cel mare. Acesta urmează să fie dăruit băiatului pentru care fata nutreşte sentimentele de iubire şi cu care visează să se căsătorească“, explică Dumitru Hriscu.

Iubiţii primesc colaci
Din acest motiv, colacul trebuie să fie cât mai frumos. În caz contrar, alesul inimii riscă să fie luat în râs de ceilalţi flăcăi, care îi reproşează că şi-a ales o fată certată cu bucătăria. În unele situaţii se întâmplă ca tânăra să refuze alaiul.

„Cele care cred de cuviinţă că nu s-au pregătit suficient de bine pentru a primi oaspeţii nu deschid uşa atunci când vin colindătorii“, spune profesorul. În acest caz, tânăra nu mai are ce căuta la jocul de a doua zi. „Dacă totuşi vine, muzicanţii cântă marşul de plecare, iar fata este scoasă de un flăcău din joc“, explică Dumitru Hriscu.