Iaşi: 72 de locuinţe ANL terminate nu pot fi date în folosinţă din cauza Primăriei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iaşi: 72 de locuinţe ANL terminate nu pot fi date în folosinţă din cauza Primăriei
Iaşi: 72 de locuinţe ANL terminate nu pot fi date în folosinţă din cauza Primăriei

Apartamentele nu sunt racordate la utilităţi, iar licitaţia pentru aceste lucrări va avea loc abia la mijlocul lunii viitoare

Tronsonele V şi VI ale blocului 1004 din CUG au fost recepţionate ieri, dar acestea nu pot fi ocupate de beneficiarii programului derulat de Agenţia Naţională pentru Locuinţe (ANL) pentru că le lipsesc utilităţile. De aceste lucrări trebuia să se ocupe Primăria Iaşi, dar licitaţia este anunţată abia pe 16 noiembrie. “Nu am organizat licitaţia mai devreme pentru că am aşteptat ca locuinţele să fie finalizate. Dorim ca lucrările la utilităţi să fie executate până la sfârşitul acestui an”, a spus Andrei Trofor, purtătorul de cuvânt al Primăriei.


Cu toate acestea, contractul de lucrări care presupune lucrări şi racorduri la canalizare, instalaţia electric şi execuţia căilor de acces are o durată de 12 luni. Lucrările la tronsoanele V şi VI au fost atribuite la sfârşitul anului trecut în urma unei licitaţii realizate de ANL, iar firma Iasicon a câştigat contractul cu o ofertă de 5,6 milioane de lei, fără TVA. În acele tronasoane au fost recepţionate 72 de apartamente 56 cu o cameră şi 16 cu două camera.

 
În blocul 1004 din CUG sunt déjà date în folosinţă apartamentele din tronsoanele I şi II. ANL organizează astăzi licitaţie pentru lucrările de execuţie ale tronsoanelor III şi IV. Valoarea estimată a contractului este de 8,3 milioane de lei, fără TVA. Contractul presupune execuţia în 24 de luni a 70 de apartamente dintre care 38 de garsoniere şi 32 de apartamente cu două camera.

Citeşte şi:

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite