ACSMU Poli Iaşi – Unirea Alba Iulia: 4-0 / Primele goluri pentru doi fotbalişti din pepiniera ieşeană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atacantul Andrei Herghelegiu şi fundaşul Alexandru Creţu au marcat jumătate din golurile cu care ieşenii s-au impus în faţa celor de la Unirea Alba Iulia, într-un meci contând pentru etapa a 13-a din Liga 2, Seria 2. Celelalte reuşite aparţin lui Sagiv Cohn şi Youssuf Kamara.

Gazdele au deschis repede scorul, în minutul 15, prin Cohn, care a fructificat o centrare bună a lui Ramses Gado venită de pe partea dreaptă.  

Acelaşi Gado a stat la baza celui de-al doilea gol, venit în minutul 38. Mijlocaşul dreapta a luat o acţiune pe cont propriu, a centrat pe jos în careu, de unde Kamara a ratat şutul. Din fericire,  pe traiectoria mingii se afla juniorul Herghelegiu, născut în Iaşi, care a împins balonul în plasă, marcând primul său gol pentru Poli Iaşi.

Oaspeţii au ieşit remontaţi de la cabine şi l-au încercat serios în repetate rânduri pe portarul ieşenilor, dar tânărul Anghelache a demonstrat încă o dată că este un jucător de perspectivă între buturi.

De goluri s-au ocupat mai departe tot gazdele. După ce a trimis cu capul în bară şi I s-a anulat un gol, Kamara a marcat şi el primul său gol pentru Poli Iaşi în minutul 60.

Unirea Alba Iulia a fost aproape să marcheze golul de onoare în mintul 69. Anghelache a rămas în afara cadrului porţii după ce a respins un şut dificil, dar mingea a fost oprită în drumul către plasă de către Panait, plasat excelent.

Scorul final al întâlnirii a fost stabilit în minutul 83, când un alt junior, Alexandru Creţu, născut la Paşcani, a marcat la finalul unei acţiuni individuale. Fundaşul dreapta a pătruns în careu şi a şutat puternic sub bară, trecându-şi şi el în cont primul său gol la Poli Iaşi.

Flancul drept, cel mai puternic

Toate cele patru reuşite ale ieşenilor au venit în urma unor acţiuni purtate pe flancul drept. La primele două goluri, centrările decisive i-au aprţinut mijlocaşului dreapta Ramses Gado. Golul lui Kamara a venit după o centrare tot de pe dreapta a lui Drida, în timp ce Alexandru Creţu a marcat din postura de fundaş dreapta.

Claudiu Ionescu, oaia neagră de la Poli Iaşi

În minutul 57, Claudiu Ionescu (foto jos) i-a luat locul în teren lui Ramses Gado. Mijlocaşul, considerat unul din cei mai valoroşi jucători de la Poli la începutul sezonului, s-a remarcat însă doar prin artificii tehnice nereuşite. Mai mult, Ionescu a atras huiduielile publicului după ce a ţinut de minge în momente favorabile pentru Poli doar pentru a mai face un dribling în plus, situaţii în care pierdea mingea.

image

Din fericire, antrenorul ieşenilor, Adrian Falub, nu a tolerat acest act de indisciplină tactică şi l-a scos pe Ionescu de pe teren după numai 16 minute de joc, trimiţându-l în locul lui pe Baiano.

Iată celelalte rezultate înregistrate în etapa a 13-a din Liga 2, Seria 2:

CS Mioveni - Petrolul Ploieşti: 2-0

FC Silvania - UTA Arad: 1-3

CSM Râmnicu Vâlcea - ALRO Slatina: 1-0

FC Bihor - Mureşul Deva: 2-0

ACU Arad - Gaz Metan CFR Craiova: 1-1

Voinţa Sibiu - Arieşul Turda: 1-1

În urma rezultatelor din această etapă, Poli a ajuns la 4 puncte de ultimul loc care asigură promovarea în Liga 1.

Clasament:

1. CS Mioveni                                 25 pct

2. Voinţa Sibiu                               24 pct

3. FC Bihor                                     23 pct

4. Petrolul Ploieşti                        22 pct

5. ACSMU Poli Iaşi                       20 pct

6. UTA Arad                                    20 pct

7. ALRO Slatina                             19 pct

8. CSM Râmnicu Vâlcea             16 pct

9. Gaz Metan CFR Craiova          14 pct

10. Arieşul Turda                          14 pct

11. ACU Arad                                 12 pct

12. Unirea Alba Iulia                    12 pct

13.  FC Argeş Piteşti                   11 pct

14.  Mureşul Deva                      10 pct

15.  FC Silvania                           10 pct

16.  Minerul Lupeni                     0 pct

Pentru ultimele informaţii din Iaşi daţi click pe imaginea de mai jos:

logo ads
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite