30 de ieşence aşteaptă subvenţia de la stat pentru a fi fertilizate in vitro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii ieşeni susţin că 30 de cupluri se află pe lista de aşteptare la Iaşi pentru a face un copil prin fetilizare in vitro. Programul gratuit a fost lansat ieri în premieră de ministerul Sănătăţii.

De la 1 iunie, cuplurile care nu au reuşit până acum să aibă copii pot apela la programul gratuit de fertilizare in vitro (FIV). La Iaşi, programul este aşteptat cu sufletul la gură de 30 de cupluri infertile care au cerut să fie puşi pe lista de aşteptare chiar de la începutul anului.

Iaşi: S-a născut primul copil prin fertilizare in vitro din Moldova VIDEO

Iaşi: O femeie de 43 de ani a născut un băiat după ce a fost fertilizată in vitro (VIDEO)

Primele fertilizări in vitro decontate de Ministerul Sănătăţii din România vor avea loc la Cluj, cel mai probabil în august

„În prezent avem în evidenţă aproximativ 30 de cupluri tinere care nu au posibilităţi financiare şi care doresc accesarea fondurilor prin Programul Naţional al Casei Naţionale de Sănătate privind susţinerea cuplurilor infertile. Printre condiţiile cerute se impune să fie vorba de cetăţeni români, plătitori de taxe de asigurări de sănătate, a căror limită de vârstă nu trebuie să depăşească pentru femei ori 35, ori 40 de ani, care nu sunt obeze şi care au indicaţii pentru fertilizare in vitro", spune doctorul Mircea Onofriescu, Managerul maternităţii „Cuza Vodă" Iaşi.

„Mă ofer mamă-surogat pentru 15.000 de euro. Negociabil!“ Vezi aici cum încearcă să facă bani câteva tinere din Iaşi

Condiţiile pentru ca un cuplu să beneficieze de subvenţia de la stat pentru FIV sunt următoarele: cei doi soţi să fie căsătoriţi de minimum doi ani, să nu mai aibă copii şi măcar unul dintre ei să fie cetăţean român.

Femeia trebuie să aibă între 24 şi 40 de ani (vârstă la care specialiştii spun că rata de succes este cea mai mare, de 28,2%), să probeze cu analize că are o rezervă ovariană bună şi să fie normo-ponderală.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite