Peste 5.000 de voluntari la a doua ediție, „Let’s Do It, Romania!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Hunedorenii vor fi prezenți în număr mare la această acțiune
Hunedorenii vor fi prezenți în număr mare la această acțiune

Numeroase instituţii, ONG-uri şi locuitori din judeţul Hunedoara, vor participa, în acest week-end, la „Let’s Do It Romania!”, o acţiune demarată la nivel naţional şi aflată la a doua ediţie.Obiectivele principale ale acestei campanii sunt curăţarea deşeurilor din arealele naturale, dar şi prevenirea reapariţiei acestora.

Peste 5.000 de hunedoreni s-au înscris, în acest an, pentru a participa la cel mai mare proiect de voluntariat din ţară. „Numărul persoanelor care doresc să se implice în această campanie, la nivelul judeţului a crescut simţitor, faţă de anul trecut, când am avut în jur de 3.200 de oameni”, a declarat Kiss Alexandru, unul dintre coordonatorii campaniei din judeţul Hunedoara. De asemenea, majoritatea primăriilor din judeţ şi-au demonstrat interesul şi sprijinul în vederea bunului mers al acţiunii. Pe lângă „mâna de lucru”, primăriile hunedorene au pus la dispoziţie şi materialele necesare curăţeniei, saci şi mănuşi. De asemenea, acestea au mobilizat maşini de la salubritate pentru transportul gunoaielor şi chiar autovehicule care vor asigura transportul persoanelor în zona care urmează să fie curăţată sau ecologizată.
Cei mai mulţi voluntari implicaţi în această campanie s-au înregistrat la Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Hunedoara, circa 2.000- 2.500 de elevi şi cadre didactice, adică aproape jumătate din numărul persoanelor din judeţ care s-au înscris, până acum, în campanie.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie (IJJ) participă la această campanie cu două echipaje, din Petroşani şi Deva, cu aproape 20 de persoane. Serviciul Judeţean de Poliţie Transporturi Feroviare Hunedoara, împreună cu Colegiul Tehnic de Transporturi Feroviare „Anghel Saligny” vor participa la acţiunea de ecologizare pe malul Streiului de la Simeria şi până la Camping-ul Strei. În acest sens, organizatorii campaniei le-au pus la dispoziţie, ieri, 800 de saci.
Reprezentanţi ai Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) Hunedoara, împreună cu cei alţi parteneri, în total, circa 300 de persoane, vor începe astăzi campania de curăţenie. Aceştia vor ecologiza malurile râurilor Strei şi Geoagiu, dar şi lacul de acumulare Cinciş. Tot astăzi, la fel de harnici, sunt şi angajaţii CFR care vor face curăţenie la Simeria şi la depoul de la Bretea.
Pentru identificarea „punctelor fierbinţi”, cum se numesc zonele unde s-au înregistrat cele mai multe deşeuri, s-au deplasat echipaje de la poliţia din Valea Jiului, zilele trecute.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite