VIDEO Accident rutier grav pe şoseaua Hunedoara – Deva: două femei s-au răsturnat cu maşina într-un şanţ

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un accident rutier s-a petrecut duminică seara pe drumul judeţean Hunedoara – Deva, în zona localităţii Cristur. Două femei au fost rănite după ce maşina condusă de una dintre ele a fost scăpată de sub control.

Două femei din Hunedoara au suferit un accident rutier pe şoseaua Hunedoara – Deva, în localitatea Cristur. Accidentul s-a petrecut duminică seara, în jurul orei 22:30, în localitatea Cristur.

Din primele informaţii oferite de martorii de la faţa locului, o tânără de circa 33 de ani, aflată la volanul unui Opel a pierdut controlul maşinii şi a ieşit în decor, pe partea stângă a sensului de mers Deva – Hunedoara. Maşina s-a rostogolit şi s-a răsturnat într-un şanţ.

Norocul pasagerelor din autoturism a fost că au evitat impactul cu un cap de pod. Chiar şi aşa, au fost rănite, iar pentru extragerea uneia dintre victime din autoturismul care a ajuns cu roţile în sus au intervenit membrii echipajelor de la Descarcerare.

În jurul orei 22:40, o femeie în vârstă  de 33 ani, din Hunedoara,  în timp ce conducea un autoturism pe DJ 687, din direcţia Deva spre Hunedoara, la km 3+800 m (pe raza localităţii Cristur), din cauza vitezei excesive într-o curbă uşoară la dreapta, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat  în afara părţii carosabile. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea uşoară a conducătoarei auto şi a unei pasagere în vârstă de 49 de ani, din Hunedoara, a informat IPJ Hunedoara.

Cele două rănite au fost transportate la Spitalul judeţean din Deva cu o ambulanţă a Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi cu o autospecială SMURD. Traficul a fost restricţionat în zonă.

Accident pe şoseaua Hunedoara - Deva

image
image

Şi vineri seara a avut loc un accident rutier pe aceeaşi şosea Hunedoara – Deva. Două maşini s-au ciocnit la ieşirea din Cristur. Drumul Judeţean 687, pe tronsonul de zece kilometri, a fost locul mai multor accidente grave în ultimii ani, soldate cu numeroase victime. Este una dintre cele mai circulate şi, totodată, mai degradate şosele din judeţ. În ciuda acestui fapt, tronsonul Hunedoara – Deva nu este inclus în prezent în niciun poriect de modernizare, ultimele lucrări ample de reabilitare având loc în 2009.


Vă recomandăm şi:

Moartea fetei din Dubai într-un accident straniu. Ce secrete ascunde tragedia în care a fost implicat un temut interlop

Au trecut patru ani de la cumplitul accident soldat cu moartea unei tinere de 26 de ani, iar ancheta nu a fost finalizată. Andreea Dumitrache,  venită în vacanţă din Dubai, a murit în maşina condusă de Florin Corcodel, un cunoscut interlop acuzat de sechestrarea fostelor sale iubite. Tragedia s-a petrecut în condiţii ciudate, pe drumul de întoarcere de la un club din Geoagiu, iar nimeni nu şi-a asumat vinovăţia pentru ea.

Noaptea de groază a poliţistului pe care s-au răzbunat doi interlopi. Ce soartă a avut tânărul şef de post, căzut pradă planului diabolic al duşmanilor săi

Ioan Neag şi Sergiu Ardelean, cei doi interlopi condamnaţi fiecare la aproape nouă ani de închisoare pentru tentativa de omor asupra poliţistului Paul Obreja, nu au mai achitat daunele pe care instanţa le-a dispus, după ce, din răzbunare, şi-au trimis victima în comă profundă la spital. Poliţistul, revenit la lucru pe un alt post, a avut nevoie de mai multe luni de îngrijiri medicale. Infractorii nu au regretat nicio secundă agresiunea.

Mărturia prostituatei răpite de pe centură, violată „ca în filmele porno” de doi bărbaţi şi lăsată într-o baltă de sânge

Lenuţa, o tânără care a practicat prostituţia timp de un deceniu pe centura Devei, a fost protagonista unor scene cumplite, în timpul cărora viaţa i-a fost pusă în pericol. O anchetă a procurorilor dezvăluie cum a fost răpită de doi indivizi, dusă pe un câmp de la marginea Devei, bătută, violată şi ameninţată că va fi tăiată bucăţi şi aruncată la câini, de violatori.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite