Un număr de 20 de supraveghetori din Geoagiu sunt anchetaţi după ce 111 elevi au fost prinşi cu fiţuici xerox la bacalaureat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape un liceu întreg de elevi a fost eliminat, ieri,  din examenul de bacalaureat după ce 111 copii au fost prinşi copiind. Aceştia aveau sub foile cu subiectele de examen câte o fiţuică xerox cu rezolvările subiectelor de matematică. Cei 20 de supraveghetori care ar fi trebuit să urmărească orice mişcare atât în sălile de examen, cât şi pe holurile instituţiei de învăţământ sunt anchetaţi de Inspectoratul Şcolar

Elevii unui liceu din judeţul Hunedoara au încercat să fraudeze bacalaureatul în masă.

La centrul de examen de la Grupul Agricol “Alexandru Borza” din oraşul Geoagiu 111 candidaţi au fost daţi afară după ce au fost prinşi cu fiţuici. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, elevii au fost depistaţi în urma unui control inopinant, care a avut la bază sesizările făcute pe linia verde destinată bacalaureatului, dar şi un fax trimis direct la Ministerul Educaţiei.

Am fost informaţi că la centrul din Geoagiu au avut loc nereguli încă de la prima probă scrisă a bacalaureatului, cea de luni. Ieri, la doar câteva minute de la începerea examenului am intrat în prima sală şi am descoperit cu stupoare că toţi elevii aveau sub foaia de examen câte o copie xerox cu rezolvările subiectelor de matematică”, a declarat inspectorul şcolar general din cadrul IŞJ Hunedoara, Alexandru Lăutaru.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în alte patru săli. În total, din cei 159 de elevi care s-au prezentat la examinare, 111 au fost eliminaţi. Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) confirmă frauda în masă din judeţul Hunedoara şi spun că din cele şapte săli de examen de la Geoagiu, doar două au scăpat basma curată.

Când am intrat în prima sală, am spus candidaţilor să se ridice în picioare şi să nu atingă nimic de pe masă. Toţi aveau fiţuici. I-am întrebat dacă au ceva de spus în apărarea lor şi nu a comentat niciunul nimic. Toate lucrările au fost anulate”, a precizat Cătălin Pîslaru, inspector general în cadrul MECTS.

Cel mai probabil, copiile xerox cu rezolvările subiectelor de matematică au ajuns pe masa elevilor cu ajutorul profesorilor. IŞJ Hunedoara a deschis o anchetă, iar vizaţi sunt douăzeci de supraveghetori care ar fi trebuit să urmărească orice mişcare atât în sălile de examen, cât şi pe holurile instituţiei de învăţământ.

Părinţii susţin contrariul


Părinţii copiilor eliminaţi din examen au însă altă variantă şi spun că au picat şi copii nevinovaţi.

Băiatul meu mi-a zis că nu a copiat niciun cuvânt. La el în sală au fost trei elevi cu probleme, însă i-au dat afară pe toţi. Trebuia să îi elimine doar pe cei trei, nu tot liceul”, a spus Cornel Caraşcă, tatăl unui dintre elevii daţi afară.


Vicepreşedintele comisiei de examen, Claudiu Voinea, combate afirmaţiile reprezentanţilor IŞJ Hunedoara şi susţine că nu s-a procedat corect când au fost scoşi din examen toţi cei 111 elevi.

Într-o sală de 24 de persoane s-au găsit şase elevi cu fiţuici, însă au fost toţi 24 scoşi afară. Controlul a fost parţial, iar acest lucru se poate vedea pe camerele de luat vederi. La inspectorat nu există decât 12 fiţuici, deşi din examen au fost daţi afară 111 elevi”, a declarat Claudiu Voinea, vicepreşedintele comisiei de examen din Geoagiu.


Exceptând cazul Geoagiu, alţi opt elevi au fost prinşi ieri copiind în Orăştie, câte unul în Lupeni şi Deva, iar alţi trei în Hunedoara.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite