Sentinţă finală pentru „justiţiarul” Vili Rupa: a fost achitat în dosarul crimei din 1998, din lipsă de probe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Apel Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă într-unul dintre cele mai controversate cazuri de omor. Vili Rupa, autointitulat „justiţiarul de Hunedoara”, a fost trimis în judecată în 2014, fiind acuzat de moartea unui hunedorean.

Curtea de Apel Alba Iulia l-a achitat pe Vili Rupa, din lipsă de probe, de acuzaţiile pentru omor calificat, aduse de anchetatori în dosarul unei crime din anul 1998.

„Instanţa achită inculpatul Rupa Vili pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Menţine restul dispoziţiilor din sentinţa penală apelată, în măsura în care nu contravin prezentei decizii. Definitivă”, a informat Curtea de Apel Alba Iulia. Deşi a fost achitat pentru infracţiunea de omor, Vili Rupa a rămas cu condamnarea la un an de închisoare, cu suspendare, pentru infracţiunea de influenţare a declaraţiilor.

În acest dosar, în 2014 Vili Rupa a fost pus sub învinuire de procurori pentru uciderea, în februarie 1998, a unui tânăr din Hunedoara. Dosarul a fost deschis în 1998, însă a nu a putut fi finalizat la acea vreme de procurori, din lipsă de probe. Ulterior, însă, potrivit lui Vili Rupa, un condamnat aflat în detenţie l-ar fi denunţat.

Procurorii susţineau la acea vreme că dosarul este legat de o altă cauză, în care Vili Rupa a fost cercetat şi trimis în judecată şi condamnat pentru trafic cu substanţe toxice. Victima, Butnaru Mirel Vasile, ar fi furnizat informaţii poliţiştilor despre deţinerea de către Vili Rupa a unei cantităţi de mercur, pe care intenţiona să o vândă. În baza acestor informaţii a fost organizat flagrantul din 28 ianuarie 1998, ca mai apoi, Vili Rupa să fie cercetat pentru comercializare de mercur.

Procurorii informau că Butnaru Mirel Vasile a fost fost bătut cu picioarele de Vili Rupa, în data de 11 februarie 1998, iar trei săptămni mai târziu a decedat în spital.

A obţinut daune în instanţă
Recent, hunedoreanul a obţinut daune de 50.000 de euro, în urma unui proces în care instanţa a admis în parte cererea acestuia de a fi despăgubit în urma unei erori judiciare. În solicitarea depusă în 2014, Vili Rupa arăta că a fost condamnat în 1999 şi trimis în închisoare pentru un an şi două luni, într-un dosar de ultraj şi de trafic de stupefiante (mercur), însă după rejudecarea dosarului, magistraţii au hotărât prin sentinţă definitivă achitarea sa. A cerut daune susţinând că în timpul anchetei, „regimul de degradare la care am fost supus, recluziunea mea forţată fără nici un temei legal, ignorarea vulnerabilităţii mele datorită stării de sănătate, înrăutăţirea stării de sănătate psihică, limitarea posibilităţilor mele de integrala socială, mi-au produs prejudiciul estimat”, a precizat Vili Rupa, în cererea de chemare în judecată.

Vili Rupa a mai obţinut despăgubiri de la statul român, în urma unui proces câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.


Vă recomandăm şi:

Violatorii minori care au nenorocit o femeie în centrul Devei au fost arestaţi: au bătut victima până a intrat în comă, apoi au violat-o şi au tâlhărit-o

Judecătoria Deva a emis mandate de arestare preventivă pe numele celor trei minori, cu vârste de 14 ani şi 15 ani, acuzaţi de violarea unei femei, care se adăpostea pe stradă, în zona Pieţei Victoria.

Chinurile unei femei fără adăpost: a fost violată de trei minori, bătută până la leşin şi lăsată într-o baltă de sânge pe stradă

O femeie în vârstă de 40 de ani, rămasă fără adăpost, a trecut prin momente cumplite. A fost batjocorită de trei adolescenţi, care au jefuit-o apoi şi au abandonat-o în stare de inconştienţă, în centrul Devei.

Destinul crunt al femeii violate de cei trei „călăi“. Bătută până a intrat în comă, lăsată într-o baltă de sânge în centrul Devei, a murit după trei zile de chinuri

Femeia care a fost violată şi bătută în centrul municipiului Deva, de trei minori cu vârste între 14 ani şi 15 ani, a murit în spital, după trei zile de suferinţă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite