Secretele celor mai vechi uzine electrice din Hunedoara. Ce s-a ales de motoarele marilor centre industriale
0
Primele mari uzine electrice din România au fost construite în zona Hunedoarei, în vecinătatea centrelor industriale din Munţii Metaliferi, Hunedoara şi Valea Jiului.
Primele mari uzine electrice din regiunea Hunedoarei au o istorie de peste un secol.
GALERIE FOTO CU HIDROCENTRALA CĂŢĂNAŞ
Au fost înfiinţate pentru a asigura aprovizionarea cu energie a centrelor industriale din Munţii Metaliferi - unde funcţionau mai multe exploatări aurifere, din Hunedoara - unde s-au dezvoltat minele şi uzinele de fier, şi din bazinul carbonifer al Văii Jiului.
Şcoala-fantomă din Hunedoara. Ce s-a ales de clădirea istorică a Uzinelor de Fier VIDEO
În anii deschiderii lor, beneficiau de tehnologie avansată pentru începutul secolului XX, provenită în principal în fabrici din Imperiul Austro- Ungar.
Uzina de la Gurabarza
Curentul electric a ajuns în satele şi uzinele din regiunea Bradului la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-o perioadă în care au intrat în exploatare cele mai bogate zăcăminte de aur din Munţii Metaliferi.
Primele generatoare folosite în exploatările miniere au fost puse în funcţiune în anul 1898, la Crişcior, Racova şi Şteampurile vechi, din vecinătatea oraşului Brad. Câţiva ani mai târziu a fost construită centrala electrică de la Gurabarza care, în anul 1906, avea două dinamuri. Unul era folosit pentru iluminat, iar celălalt pentru funcţionarea utilajelor şi pompelor din minele de aur.
Uzina de la Gurabarza la începutul secolului XX. Ilustrată. Sursa: delcampe.net
Odată cu înfiinţarea centralei electrice, a fost deschisă şi calea ferată minieră Brad – Crişcior (Gurabarza). Pe ea, din anul 1907 au circulat trenurile încărcate cu cărbune adus de la mina Ţebea pentru alimentarea uzinei electrice. Calea ferată îngustă, clasată ca monument istoric, a supravieţuit timpului şi funcţionează în scop turistic, în timp ce fosta centrală electrică a ajuns demult istorie.
În anii ´30, centrala de la Gurabarza asigura energia pentru întreaga regiune auriferă, liniile sale de înaltă tensiune ajungând întinzându-se până la 50 de kilometri distanţă, la minele de la Zlatna şi Bucium, din Munţi Apuseni.
„Din cauza vechimii instalaţiilor, a insuficientei capacităţi a cazanelor, cât şi a randamentului scăzut, s-a luat în calcul o modificare raducală a Centralei electrice. Astfel, în anul 1958 începe construcţia uzinei noi atât pentru trebuinţele proprii Societăţii Mica (n.r. administratorul minelor), ale societăţilor aurifere afiliate, ale particularilor, precum şi ale întreprinderilro statului de orice fel, din regiunea Munţilor Apuseni. Se mai urmpra punerea în valoare a unei importante rezerve de cărbune de la Mina Ţebea. Uzina Electrică nouă putea fi considerată o centrală electrică regională. A fost construită după cele mai moderne concepţii tehnice de la vremea respectiivă”, arăta geologul Grigorie Verdeş, în volumul „Extaz şi agonie în mineritul zărăndean” (2015).
Vechea cale ferată a uzniei este folosită în prezent în scop turistic. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
La darea în folosinţă, în anii 1937 – 1938, Uzina electrică Gurabarza funcţiona cu trei grupuri electrogene cu turbine cu abur, de 15 MVA, avâdn o putere totală de 45 MVA. Uzina asigura alimentarea cu energie electriză a minelor din zona Bradului, dar şi din Roşia Montană, Baia de Arieş, Zlatna, Certej – Săcărâmb, Căraci şi a aşezărilor din regiune, inclusiv a Devei, De la sfârşitul anilor ´60, odată cu punerea în funcţiune a Termocentralei Mintia (Deva) – unul dintre cei mai mari producători de energie din România acelor ani – uzina electrică Gurabarza nu a mai fost folosită ca furnizor de curent, ci doar pentru asigurarea termoficării oraşului Brad şi a împrejurimilor sale. Fosta sală de comandă şi un nod de reţea au mai rămas din fosta uzină electrică Gurabarza, iar traseul căii ferate Brad – Crişcior, de circa şapte kilometri, poate aminti de vechiul drum al cărbunelui.
Hidrocentrala din munţii de fier
La fel de veche ca uzina din Munţii Metaliferi, hidrocentrala Căţănaş de pe valea Govâjdiei s-a păstrat mult mai bine, deşi vechile sale instalaţii au fost dezafectate.
Uzina electrică aflată la 10 kilometri de Hunedoara, în apropiere de minele de fier Ghelari şi Teliuc, a funcţionat timp de aproape un secol, până la începutul anilor 2000, când turbinele Voith ale sale, fabricate în 1909, la Sankt Pölten (Austria), au fost casate.
Amenajarea hidroelectrică proiectată în apropierea minelor de fier din Ghelari şi a Furnalului din Govăjdia, a demarat la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar uzina a fost pusă în funcţiune în anul 1910. Hidrocentrala cu o putere instalată de 0,5 MW asigura energia electrică pentru instalaţiile minelor de la Ghelari şi pentru Uzinele de la Hunedoara. De ea beneficiau şi localnicii satelor din împrejurimi.
Clădirea Uzinei de pe valea Govâjdiei. ADEVĂRUL
„Staţia hidroelectrică de la Căţănaş, aflată pe valea Govăjdiei, la 10 kilometri de Hunedoara, putea asigura 500 de KW, prin cele două generatoare puse în funcţiune de turbine Voith. Barajul ei este situat la Govâjdia, în vecinătatea furnalului. O conductă din beton, cu diametrul de un metru şi cu lungimea de 4.370 de metri transportă apa la turbine. Diferenţa de nivel este de 78 de metri, iar debitul apei de 820 litri pe secundă. Curentul electric este transportat la uzinele din Hunedoara şi Ghelari, cu o tensiune de 5.250 Volţi”, informa inginerul Constantin Lazu în monografia bilingvă (franceză şi engleză) „Minele şi Uzinele siderurgice ale Hunedoarei”, publicată în 1928 de Ministerul Industriei şi Comerţului din România.
La începutul secolului XX, au fost construite uzine electrice la Hunedoara (15 MW), Vulcan (18 MW) şi Gurabarza (15 MW - iniţial), pentru a asigura energia centrele metalurgice şi miniere importante ale Hunedoarei, însă industrializarea accelerată a regiunii şi planul de electrificare începute după Al Doilea Război Mondial au impus construirea primelor mari centrale electrice şi abandonarea treptată a acestora. Clădrea fostei uzine electrice din Hunedoara, ridicată în jurul anului 1910, se află în vecinătatea Castelului Corvinilor, însă din anii ´90 şi-a pierdut rolul iniţial. În Vulcan, câteva ruine au rămas din construcţia indispensabilă timp de mai multe decenii Văii Jiului. Ambele puteau fi clasate pe lista monumentelor istorice ale Hunedoarei, cred unii dintre localnici.
Vă recomandăm să citiţi şi:
FOTO Istoria mocăniţei. Cum arăta în 1900 calea ferată a uzinelor Hunedoarei
Se încarcă comentariile...
