S-au împlinit opt ani de la tragedia care a îndoliat Valea Jiului: cum au murit 13 oameni în Mina Petrila

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mina Petrila.
Mina Petrila.

Opt ani au trecut de la una dintre cele mai mari tragedii petrecute în România din ultimele decenii. În 15 noiembrie 2008, două explozii succesive au avut loc în subteranele Exploatării Miniere Petrila. S-au soldat cu 13 morţi şi 15 răniţi.

Minerii şi-au comemorat foştii ortaci, ucişi în urma exploziilor din 15 noiembrie 2008, de la Mina Petrila. Tragedia colectivă a grăbit închiderea uneia dintre cele mai vechi exploatări miniere în funcţiune la acea vreme, din România. Din 1 noiembrie 2015, mina a fost, oficial, închisă.

În ziua de sâmbătă, 15 noiembrie 2008, în jurul orei 15:00, o explozie produsă într-un abataj minier al Minei Petrila, în urma acumulărilor în exces de gaz metan, a provocat moartea a opt mineri. Alţi opt salvatori minieri aflaţi în subteran în acel moment au suferit arsuri grave, în urma deflagraţiei. Patru ore mai târziu, o altă explozie avea să curme viaţa altor cinci mineri şi salvatori din mină şi rănirea altor oameni. Cele două deflagraţii, soldate cu moartea a 13 mineri şi rănirea altor 15, au avut loc la o adâncime de aproape 1.000 de metri, ambele fiind cauzate de acumularea gazelor toxice în mină. Abatajul în care au avut loc exploziile fusese deschis cu doar o săptămână înaintea accidentului, iar în urma tragediei a fost din nou închis.

„Fostul meu soţ a suferit arsuri grave, atât pe căile respiratori, cât şi pe piele. Pe lângă arsuri, a avut şi o fractură deschisă la mână, pentru care a stat şase luni în în tratament, dar nu s-a mai vindecat. De când a fost dus la spital, medicii mi-au spus că are şanse mici să îşi revină. Noi am sperat că se va reîntoarce pentru a munci în subteran, pentru că aveam patru copii, iar el îşi dorea să muncească din nou, pentru a ne întreţine. Însă, treptat, starea lui s-a tot înrăutăţit, iar după un an şi jumătate, a decedat în spital”, relata Adriana Loghin, soţia unuia dintre minerii decedaţi.

„Săptămâni întregi am stat în spital, sedat, pentru a putea rămâne în viaţă. Am suferit mai multe intervenţii chirurgicale, mi s-au pus o mulţime de grefe de piele, traheea mi-a fost distrusă de arsuri, dar cu timpul mi-am revenit, chiar dacă am încă unele probleme de sănătate, în special când este frig. A fost un adevărat miracol”, relata Adrian Iordache, un miner care a suferit arsuri pe 85 la sută din suprafaţa corpului, dar a supravieţuit accidentului.

Foştii şefi ai minei au fost condamnaţi
Ancheta tragediei din mina Petrila a dus la condamnarea foştilor şefi ai exploatării. Aurelian Nicula, Gheorghe Roşu şi Dan Ungur, foşti directori în cadrul Minei Petrila, au fost condamnaţi la închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpa şi nerespectarea măsurilor de protecţie a muncii în cazul accidentului colectiv de muncă în dosarul tragediei petrecute la Mina Petrila. Sentinţa a fost dată în decembrie 2013, de Curtea de Apel Craiova. Fostul director Aurelian Necula a primit o condamnare de şase ani şi jumătate de închisoare, Gheorghe Roşu, fost inginer şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, a primit patru ani de închisoare, iar Dan Ungur, fostul şef al sectorului aeraj şi al staţiei de salvare minieră, a primit o condamnare de patru ani de închisoare. Cei trei au fost puşi să plătească despăgubiri de câteva zeci de mii de lei către familiile victimelor din explozia produsă în subteran.


Vă recomandăm şi:

Omul care a trăit cu arsuri pe 85 la sută din corp: “Am ieşit mai mult mort decât viu din infern. Nu trebuie să ne pierdem speranţa după asemenea tragedii"

Nicolae Iordache (44 de ani) a fost aproape carbonizat în exploziile petrecute în subteranul Minei Petrila, în 15 noiembrie 2008. La şapte ani de la dezastrul care a curmat viaţa a 13 mineri şi salvatori, fostul lor camarad, scos din mină cu arsuri pe 85 la sută din corp, s-a însănătoşit şi speră ca acelaşi lucru să se întâmple şi cu victimele în viaţă, ale incendiului din Clubul Colectiv.

Maria Vulcu, arhitecta ucisă în incendiul din Colectiv, a fost înmormântată. Preot: "eşti tentat să rămâi fără cuvinte în faţa unei asemenea tragedii"

Aproape 1.000 de oameni au participat la slujba de înmormântare a Marie Vulcu, tânăra arhitectă din Deva, ucisă în incendiul care a cuprins Clubul Colectiv din Bucureşti. Oraşul Simeria, unde locuiesc părinţii Mariei, a fost în doliu după tragedia prin care au trecut rudele fetei. "Cine o să răspundă pentru cele întâmplate", a transmis Celia, prezentă la înmormântare.

Incendiu în Colectiv. Soarta cruntă a tinerilor din Hunedoara: Maria Vulcu, adusă acasă în sicriu, iar Radu Sienerth se zbate între viaţă şi moarte

Destine crunte pentru cei doi tineri din judeţul Hunedoara, victime ale incendiului devastator din Clubul Colectiv (Bucureşti). Maria Vulcu, fata care plecase în Capitală pentru a-şi construi un viitor, a fost adusă în sicriu acasă. Apropiaţii lui Radu Sienerth, căzut şi el victimă în carnagiul din club, se roagă pentru supravieţuirea sa.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite