Primarul Vulcanului va fi judecat pentru fals intelectual. Gheorghe Ile va răspunde pentru afacerile cu fier vechi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gheorghe Ile.
Gheorghe Ile.

Judecătoria Petroşani a dispus începerea judecării procesului în care Gheorghe Ile, primarul municipiului Vulcan, a fost acuzat de fals intelectual.

Judecătoria Petroşani a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, în care au fost anchetaţi primarul municipiului Vulcan, Gheorghe Ile, şi trei dintre apropiaţii săi, Marius Danci, directorul societăţii Pregoterm, Gabriel Velea şi Gheorghe Duna.

„Instanţa dispune începerea judecăţii în cauză privind pe inculpaţii Danci Marius Daniel, Ile Gheorghe, Duna Gheorghe Daniel şi Velea Gabriel. Prezenta se comunică inculpaţilor, persoanei vătămate şi Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani”, a informat Judecătoria Petroşani.

Primarul Gheorghe Ile (PSD), aflat la cel de-al patrulea mandat consecutiv la conducerea municipiului Vulcan, a fost trimis în judecată sub acuzaţia de fals intelectual. Ancheta procurorilor a vizat o afacere din anul 2011, prin care administraţia locală a vândut cuprul, fonta şi fierul vechi din punctele termice dezafectate din municipiului Vulcan unor firme private. Gheorghe Ile a fost acuzat că a iniţiat o hotărâre de consiliu pentru trecerea unor bunuri de la societatea de termoficare din municipiu în patrimoniul primăriei, deşi bunurile respective nu ar fi existat.

„E  vorba de o hotărâre de consiliu local care nu şi-a făcut efectul şi ni s-a făcut o plânege penală. Dacă e ceva, cei care au greşit vor răspunde. Noi vom demonta toate acuzaţiile”, declara, recent, primarul.

Gheorghe Ile este unul dintre cei mai înstăriţi primari din judeţul Hunedoara. El deţine trei terenuri, un apartament, două case, două maşini, o colecţie de numismatică de 180.000 de lei şi un cont în bancă de circa 40.000 de lei, potrivit celei mai recente declaraţii de avere publicate.


Vă recomandăm şi:

Cel mai mic oraş din Hunedoara: Aninoasa, blestemul aşezării din care minerii au plecat "să facă ordine" în 1990

Cel mai mic oraş din judeţul Hunedoara are o istorie tumultoasă. Aninoasa, un orăşel din Valea Jiului cu mai puţin 5.000 de locuitori, a fost unul dintre locurile din care primele contingente de mineri s-au îmbarcat spre Bucureşti în vara anului 1990, pentru a participa la cea mai sângeroasă mineriadă. De câţiva ani, Aninoasa este pragul falimentului, după ce mina de cărbune s-a închis.

FOTO Valea Jiului refuză să-şi amintească Mineriada din iunie 1990

Evenimentele din 13 – 15 iunie 1990 au lăsat urme adânci în Valea Jiului. La 24 de ani de la cele mai sângeroase mişcări de protest ale minerilor, mulţi dintre foştii ortaci nu vor să mai audă de eticheta de “oi negre” ale societăţii.

Problema „jupânilor eterni“ ai Văii Jiului: primarii cu probleme penale care au condus decenii întregi oraşele de la polul sărăciei

Una dintre cele mai sărace regiuni ale României, Valea Jiului a oferit un tipar aparte pentru preferinţele electorale ale localnicilor: oraşele miniere au avut primari înstăriţi, cu câte patru – şase mandate, care însă, în multe cazuri, s-au dovedit corupţi. Ultimul primar din Valea Jiului ale cărui infracţiuni au fost dovedite în instanţă este Ilie Botgros, fost primar timp de 20 de ani al oraşului Aninoasa.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite