Povestea neştiută a funicularelor din Hunedoara. Au fost cele mai mari din Europa secolului al XIX-lea VIDEO
0
Câteva construcţii abandonate au rămas din reţeaua de funiculare a Hunedoarei, considerată cea mai vastă din Europa la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Uzinele de fier din Hunedoara au fost construite în perioada 1882 – 1884 şi tot atunci a fost înfiinţată reţeaua de funiculare din Ţinutul Pădurenilor, care alimenta furnalele Hunedoarei cu mangal (cărbune obţinut prin arderea lemnului) produs în Munţii Poiana Ruscă şi cu minereu de fier din ţinutul Ghelariului.
VIDEO - HUNEDOARA, ZONA STAŢIEI FINALE A FUNICULARELOR
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în Hunedoara funcţiona cea mai vastă reţea de funiculare din Europa, lungimea totală a liniilor ajungând la aproape 150 de kilometri.
Subteranele celui mai mare combinat din România anilor '50. Fortăreaţa de oţel inatacabilă din cer VIDEO
Ruta principală a instalaţiilor de teleferic a fost construită în anii 1883 – 1884, odată cu primele două furnale din Hunedoara. Ea avea traseul Hunedoara – Ghelari – Vadu Dobrii, în lungime de peste 30 de kilometri. Funicularul era considerat o adevărată inovaţie tehnică pentru acea epocă.
„În comitatul Hunedoara din Transilvania au fost construite două furnale de cărbune, pentru a topi minereul de fier adus din munţi, de la Ghelari, în timp ce cărbunele este obţinut din pădurile situate la Vadu Dobrii. Întrucât aprovizionarea cu cărbune şi cu minereuri ar fi fost extrem de dificilă şi mult prea costisitoare pe căile obişnuite, au fost construite telefericele după sistemul inginerului şi producătorului de maşini vienez Th. Obach: o linie mai uşoară este folosită exclusiv pentru transportul cărbunelui de la Vadu Dobrii la Ghelari, iar pe o linie mai grea se transportă minereul şi cărbunele de la Ghelari, până la topitoria din Hunedoara, care este staţie a unei ramificaţii a primei căi ferate transilvane (n.r. calea ferată Arad – Simeria – Alba Iulia)”, informa, în 8 octombrie 1885, ziarul german „Inginerul”.
Zona staţiei finale a funicularelor. ADEVĂRUL
Mangalul adus de la zeci de kilometri
Instalaţiile de funicular dintre Ghelari şi Hunedoara au fost finalizate în 1883, iar în anul următor au fost puse în funcţiune şi cele de la Ghelari la Vadu Dobrii. Fără ele, în acei ani nu era posibilă alimentarea fără întrerupere cu minereu de fier şi mangal a Uzinelor din Hunedoara.
„Binecuvântare şi noroc Hunedoarei! Prima şarje de fontă a curs deja, dealul Ghelarului se topeşte la Hunedoara. Evenimentul de mare importanţă nu s-a caracterizat prin festivităţi şi discursuri pompoase, ci prin fumul negru al coşurilor care s-a răspândit peste regiune, anunţând vestea plină de bucurie că viitorul mai frumos nu mai este vis, viitorul pe care Hunedoara şi împrejurimile l-au aşteptat ani îndelungaţi şi care chiar în ultimii ani l-au sperat cu teamă. Şi acele minunate păsări de fier (corfele funicularelor) de un timp circulă fără încetare pe drumurile lor aeriene”, informa ziarul local Hunyad, după inaugurarea Uzinelor de Fier din Hunedoara, din 12 iunie 1884.
Sistemul Obach utilizat la funcţionarea funicularelor era alcătuit din două cabluri: unul de susţinere întins pe suporturi, care serveau ca şine pentru corfele atârnate de acestea, şi un cablu de tracţiune, care rula în jurul scripetelor orizontale. Cablul de tracţiune a fost prevăzut cu butoane, pentru cuplarea vagonetelor transportoare, informau specialiştii germani.
Funicularele din Ţinutul Pădurenilor. Foto: albumul de prezentare a Uzinelor de Fier, în anul 1900, păstrat la Castelul Corvinilor.
„Telefericele au o lungime de 30.542 metri lungime, o cădere totală de 892 metri, traversând 60 de creste şi 62 de văi — dintre care 28 cu deschideri libere de 200—472 metri, unele până la 247 de metri deasupra fundului văii — astfel încât navele de transport care trec peste văile în apar vederii doar ca nişte puncte mici”, informa publicaţia „Inginerul”.
Ruta superioară, între Vadu Dobrii şi Ghelari, folosită doar la transportul cărbunelui, era împărţită în şase linii: Vadu Dobrii – Gruniului, Gruniului – Plaiului, Plaiului – Bunila, Bunila – Poieniţa, Poieniţa – Ruda şi Ruda Ghelari. Staţiile Gruniului, Bunila si Ruda erau dotate cu motoare cu abur de 6 cai putere şi cu boilere, care serveau la antrenarea tracţiunii, iar în staţiile Plaiului, Poieniţa şi Ghelari erau instalaţii de tensionare a cablurilor.
Plasa funicularului a rămas în vecinătatea Castelului Corvinilor. ADEVĂRUL
„Punctul de plecare al telecabinei de lângă Vadu Dobrii — situat într-un bazin montan înalt — este punctul Cerna. Cărbunele produs în mici cuptoare, din lemnul adus de pe versanţii laterali şi din văile care se varsă în acest bazin. Cărbunii sunt aşezaţi în jgheaburi, de unde sunt traşi în vasele de transport prin intermediul unor duze de umplere prevăzute cu clapete. Fiecare vas transportor are un conţinut de 1/2 metri cub, iar sarcina sa cântăreşte în jur de 120 kilograme. Vasele sunt cuplate la sistemul de tracţiune şi trase spre staţiile următoare. Pe o parte a liniei (partea frânghiei) vasele de cărbune încărcate ajung la Ghelari, iar pe cealaltă (partea frânghiei de întoarcere) cele goale se întorc la Vadu Dobrii. La Vadu Dobrii este şi staţia de apă, care alimentează cele trei staţii de maşini cu apă, transportată într-un vagon propriu cu un rezervor cilindric”, informau autorii relatării.
Hunedoara, staţia finală
În Ghelari, liniile cărbunelui erau conectate cu cele pentru transportul minereului de fier, Ghelari – Hunedoara, având o staţie intermediară la Căţănaş (Govâjdia). Depozitele Uzinelor de fier se aflau în vecinătatea Castelului Corvinilor.
„Staţia Căţănaş este staţie de maşini, având un motor cu abur de 6 cai putere, un cazan şi o maşină de aceeaşi putere, echipată cu frână şi frână de rezervă. Vagoanele care circulă pe linia de minereu transportă fiecare 300 de kilograme de minereu. Ele sunt încărcate în Ghelari din buncărele în care se varsă minereul provenit din cariera minieră. Din Ghelari, fiecare vagon cu cărbune este pornit după câte două vagoane cu minereu. Vagoanele trec în această ordine prin staţia de maşini Căţănaş, apoi se îndreaptă spre topitoria de la Hunedoara. Vagoanele cu minereu sunt golite într-un depozit al uzinei, pentru a ajunge apoi în furnal. Cele încărcate cu cărbune sunt împinse pe şinele suspendate până deasupra a două magazii mari, în care sunt golite. Răsturnarea vagoanelor de minereu şi a vagoanelor de cărbuni se poate face într-un mod extrem de uşor şi comod de către un singur om. Vagoanele goale merg pe funia de întoarcere a telecabinei prin staţia de maşini Căţănaş până la Ghelari, iar vagoanele goale de cărbune înapoi la Vadu Dobrii”, informa „Inginerul”.
Ruinele vechii staţii de funicular din Hunedoara. ADEVĂRUL
Funicularele aveau o capacitate de transport de 100 de vagoane de minereu şi cărbune. Îşi menţineau viteza de transport şi doar la coborârea abruptă de la Ghelari spre Hunedoara se impunea reglarea vitezei cu ajutorul frânei. Iar atunci când corfele erau umplute cu materiale pentru a fi transportate din Hunedoara la Ghelari, era pus în funcţiune şi motorul cu aburi de la Căţănaş.
Construcţiile de susţinere ale liniilor de funiculare erau realizate din lemn rotund, aveau circa 15 metri înălţime, iar cea mai înaltă dintre ele ajungea la 27 de metri. Ea se afla la poalele Ghelariului, unde avea o deschidere de peste 650 de metri, fiind plasată la circa 330 de metri de fiecare dintre staţiile din vecinătatea sa.
Cablurile utilizate erau realizate din oţel excelent. Cele de transport pe linia de cărbune aveau grosimea de 17 milimetri, iar cele de pe linia pentru minereu de 25 milimetri. Frânghiile de tracţiune pentru cărbune aveau grosimea de 13 milimetri, iar cele pentru minereu ,de 18 milimetri.
Rămăşiţe ale reţelei de funiculare. ADEVĂRUL
„Întreaga telecabină, împreună cu reţeaua de şine suspendate peste depozitul de minereu din Hunedoara, a costat doar 560.000 florini, în ciuda lungimii sale totale de peste 30,5 kilometri şi în ciuda dificultăţilor enorme pe care le oferă o traseul ei prin munţii înalţi”, informa periodicul „Inginerul”.
Calea ferată a preluat rolul funicularelor de la Ghelari
În Hunedoara, primele trei furnale, cu o capacitate de 50 de tone pe zi, au fost construite în perioada 1882 – 1890, iar între anii 1896 şi 1900 au mai fost realizate alte două furnale cu o capacitate de 100 de tone. În primul deceniu de funcţionare a uzinelor din Hunedoara, reţeaua de transport a cărbunelui şi minereului a fost extinsă, ajungând până la 150 de kilometri, iar capacitatea de transport a acestora a crescut de la 20.000 de tone, la 200.000 de tone în anul 1900. Însă funicularele nu au fost suficiente pentru a asigura nevoile de materii prime ale Uzinelor de Fier. În anul 1900 a fost inaugurată calea ferată minieră Ghelari – Hunedoara, care a preluat o parte din sarcinile funicularelor.
La începutul secolului XX, aproape 200 de oameni erau angajaţi la funicularele din Ţinutul Pădurenilor, muncind câte 8 ore pe zi, cu o pauză. Funicularele au funcţionat şi în deceniile următoare, până la sfârşitul secolului trecut. Rămăşiţe ale fostelor instalaţii pot fi văzute în Hunedoara, în imediata vecinătate a Castelului Corvinilor. Aici a funcţionat staţia finală a funicularelor. Din ea au rămas câteva ruine de beton şi plasă metalică de protecţie imensă, ancorată cu cabluri de oţel, întinsă pe mai mult de 200 de metri între Dealul Sânpetru pe care se află Castelul Corvinilor şi versantul opus, unde se aflau Uzinele de Fier ale Hunedoarei.
Se încarcă comentariile...
