Metodele odioase de tortură folosite de romani: oameni îndesaţi în trupul măgarilor, fecioare violate de gladiatori, şobolani „dresaţi” să devoreze victimele
0Numeroase metode de tortură amintite de-a lungul timpului, care au înfiorat prin atrocităţile provocate, îşi au origini în lumea romană. Unii dintre împăraţii romani s-au desfătat din durerea în care victimele lor îşi întâlneau moartea, potrivit autorilor antici, iar plăcerile sadice ale elitelor Romei au dat naştere unor forme de torturi cu totul ieşite din comun.
În Roma antică, tortura a fost aplicată, în general, sclavilor, iar unii legiuitori au acceptat ca aceştia să fie schingiuiţi, uneori chiar până la moarte, în locul stăpânilor lor. Nici oamenii liberi, femei şi bărbaţi, nu puteau fi apăraţi de abuzurile elitelor. Numeroase metodele de tortură amintite de autorii vremii continuă să înfioare prin cruzimea lor.
Arenele romane
Moartea în arene era o pedeapsă populară în lumea romană. Una dintre formele de tortură era cea în care condamnaţii erau puşi să lupte până la moarte cu alţi condamnaţi, cu gladiatori sau cu animale. Alteori erau executaţi prin tortură sau daţi animalelor pentru a fi sfâşiaţi, în faţa în faţa miilor de spectatori. Infirmii şi vârstnicii erau cel mai adesea puşi să lupte cu leii, urşii, taurii sau leoparzii. Părinţii erau siliţi să îşi vadă copiii murind în lupte. Cei care nu voiau să lupte în arene erau ucişi, uneori prin arderea organelor genitale. Cinci arene funcţionau în Roma antică, iar în unele timpuri, în fiecare zi aveau loc astfel de „spectacole”. Mulţimea avea parte de scene sinistre, dar primea gratuit pâine. Unele mărturii din Antichitate arătau că adesea împăratul roman Nero se implica în uciderea condamnaţilor din arene: se deghiza, acoperindu-se cu blana unor animale sălbatice şi ataca bărbaţii, femeile şi copiii legaţi de stâlpi.
Introduse în măgarul ucis
Lucian şi Apuleius au descris o altă metodă de tortură înfiorătoare, ce presupunea introducerea condamnatului în corpul unui măgar. „Să ucidem un măgar, să îi scoatem intestinele şi să băgăm fata dezbrăcată în burta lui, doar cu capul ieşit afară, în timp ce restul corpului ei va rămâne închis în animal. Apoi vom pune cadavrul măgarului la soare, până când va putrezi”, scria Apuleius, în lucrarea Măgarul de aur. „Căldura generată în corpul animalului aflat în descompunere va duce la prăjirea fetei. De asemenea, ea va fi chinuită de foame şi sete, însă va fi incapabilă să se sinucidă. Duhoarea animalulului putrezit şi mulţimea viermilor care se vor târî pe trupul ei gol o vor chinui, iar în final vulturii care se vor înfrupta din carcasa animalelor vor smulge bucăţi din trupul fetei aflate pe moarte”, completa Lucian.
Tortura cu animale
Alteori, o persoană dezbrăcată era pusă într-un sac împreună cu o pisică. Apoi animalul din sac era sufocat sau lovit, astfel încât muşca sau zgâria victima. Condamnatul putea fi aşezat în sac cu mai multe animale: câini, şerpi, maimuţe, iar sacul era aruncat într-un râu sau de pe stânci. O altă formă a acestei metode de tortură era numită cazanul. Un astfel de recipient era plasat pe stomacul victimei, cu faţa în jos, iar în interior era introdus un animal mic (şoarece, pisică, furnici sau un câine). Deasupra oalei era aprins un foc, iar animalele erau împinse din cauza căldurii să spintece trupul victimei, încercând să sape un tunel în el, pentru a scăpa, arăta Dicţionarul Torturii, de Nigette M. Spikes.
Violate de gladiatori şi împănate
O altă metodă de tortură însuşită de romani a fost descrisă de Sfântul Grigore. „Oamenii din Heliopolis au luat o tânără şi după ce au dezbrăcat-o, i-au tăiat burta şi au umplut-o cu orz, lăsând apoi porcii sălbatici să se înfrupte din ea”. Mai multe tinere martire au murit astfel, dar pentru că legea romană de la acea vreme interzicea execuţia fecioarelor, ele erau violate mai întâi de gladiatori. O altă martiră, Cyrilla, a fost tăiată, iar în burtă i-au fost îndesaţi cărbuni aprinşi.
Mutilarea prin degerare
Într-o iarnă geroasă, la Sebaste (Armenia), 40 de soldaţi care s-au convertit la creştinism au fost scufundaţi într-un lac până ce trupurile le-au îngheţat, iar braţele şi picioarele le puteau fi spulberate dintr-o lovitură, informa istoricul Daniel Mannix, în Istoria Torturii.
Tăierea în bucăţi
Împăratul Caligula le-a ordonat călăilor săi să nu se grăbească în a aduce moartea celor executaţi. A condamnat un senator la moarte prin spintecare. Întâi i-au fost scoşi ochii, apoi organele interne, cu ajutorul unor instrumente metalice încinse. Apoi omul a fost tăiat în bucăţi. Autorii antici menţionau că împăratul nu a fost satisfăcut până când nu a văzut cum intestinele, membrele şi alte organe ale victimei nu au fost târâte pe străzi. Despre Caligula unii autori antici susţineau că adesea ordona decapitarea unor persoane din dorinţa de a se amuza, iar crimele aveau loc în faţa lui, în timp ce acesta se ospăta.
Îngropaţi de vii
Împăratul Nero se desăta, potrivit unor istorici, cu îngroparea oamenilor de vii, iar victimele sale erau deseori fecioarele din temple care îşi încălcau jurămintele de castitate. Nero ar fi fost cel care, după violarea unei preotese, a pedepsit-o îngropând-o într-o peşteră şi lăsând-o să moară de foame. Deseori, în vremea împăratului roman, condamnaţii erau siliţi să îşi sape singuri gropile în care urmau să fi aruncaţi. Uneori se aşeza un ţăruş în groapă, în care acuzaţii erau împlântaţi.
Daţi la albine
Un coş imens, în care era aşezat condamnatul era ridicat într-un pom, în care se afla un stup de albine. Condamnatul era ţinut acolo, până când murea în urma înţepăturilor.
Crucificarea
Una dintre cele mai frecvente moduri de pedepsire practicate în Roma antică a fost crucificarea, un obicei cu origini mult mai vechi, importat de romani. Autorii antici relatau despre faptul că regele persan Darius a ordonat crucificarea a 3.000 de babilonieni. Adesea metoda era folosită de romani pentru a ucide sclavi. Ea nu implica numai baterea în cuie, a mâinilor şi picioarelor condamnatului, pe o cruce. Uneori, acuzaţii erau dezbrăcaţi şi legaţi pe cruce, având capul acoperit, apoi erau bătuţi până mureau. Alteori, erau aşezaţi pe cruce cu capul în jos, iar moartea putea fi produsă repede, prin sfârmarea trupului, prin înjunghiere sau prin tăierea organelor genitale.
Tragerea pe roată
Romanii au inventat trasul pe roată, potrivit unor autori antici. Metoda consta în sfărmarea oaselor celor condamnaţi, pe rând, cu un obiect greu de fier. Uneori, condamnatul agoniza mai multe zile. Treptat, metoda trasului pe roată s-a schimbat, instrumentul fiind dotat cu piroane care provocau răni grave celui peste care treceau. Autorii antici menţionau, de asemenea, prima folosire a catapeltei în Roma antică. Condamnatul era sfârmat sub presiunea unui pat care acţiona ca o menghină asupra trupului său.
Caznele femeilor
O metodă de tortură ordonată de Nero a fost destinată femeilor frumoase. Acestea erau dezbrăcate şi spânzurate sau trase în ţeapă, nu înainte ca sânii să le fie retezaţi şi îndesaţi în gură, pentru ca, potrivit unor autori antici, să dea impresia că îi mănâncă. Împăratul Domiţian a continuat atrocităţile aplicate de Nero femeilor. Deseori, pentru ca durerea provocată de smulgerea sânilor să fie mai profundă, rănile le erau acoperite cu miere, pentru atragerea insectelor.
Vă recomandăm şi:
Cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. Astfel erau caracterizaţi geţii de istoricul grec Herodot, cel care a oferit primele descrieri elaborate ale popoarelor care în urmă cu aproape două milenii şi jumătate ocupau ţinuturile actualei Românii. Tot Herodot îi prezenta pe strămoşii geţi (daci) drept oameni care se credeau nemuritori, iar aceast lucru i se datora zeului lor, Zamolxis.
Comorile ascunse de regele Decebal, înainte ca romanii să fi pus stăpânire peste cetăţile sale, au stârnit fascinaţia istoricilor. Cele mai importante relatări despre desoperirile întâmplătoare ale aurului dacilor provin din urmă cu aproape cinci secole. Se spune că atunci un tezaur impresionant de monede şi piese antice din aur a fost găsit de câţiva pescari, în albia râului Strei.
În 30 noiembrie 1867, celebrul ziar „The Times” publica un reportaj despre istoria din ultimele două milenii a românilor. Articolul apărea sub semnătura corespondentului din Austria al ”The Times” şi relata despre marile idealuri ale românilor, cel de a fi consideraţi descendenţi puri ai dacilor şi romanilor şi cel de unire a vechilor teritorii stăpânite de daci.
Se încarcă comentariile...
