Stejărel Ionescu, jurnalist şi poet în comunism

S-a născut pe malul Mureşului, lângă Simeria. Tot acolo şi-a petrecut şi copilăria. La 17 ani, s-a mutat împreună cu toată familia la Deva. Pasiunea pentru scris a venit mai târziu.

PROFIL
Născut. 05.11.1955, Simeria
Educaţie. Universitatea de Tehnoeconomie Europeană (2004), secţia Drept
Experienţă. Jurnalist şi poet
Familie. Divorţat, fără copii

Stejărel şi-a dezvoltat iniţial pasiunea pentru jurnalistică, primele articole în ziar apărându-i în 1975. Prima poezie, scrisă în 1977, a fost publicată într-unul din ziarele de profil ale armatei, în timpul stagiului militar făcut de hunedorean. Odată cu terminarea stagiului militar, Stejărel a început colaborarea cu cenaclurile literare „Ritmuri” din Deva şi „Flacăra” din Hunedoara. „Aici am cunoscut oameni de excepţie ca Valeriu Bârgău, fraţii Ioan şi Eugen Evu, Neculai Chirică, Radu Ciobanu, şi mulţi alţii, de la care am avut ce învăţa de-a lungul timpului”, a spus poetul.

Probleme cu Securitatea
Între timp, hunedoreanul a  început să colaboreze cu ziare şi reviste literare şi a făcut înregistrări la Radio-Timişoara. De asemenea, a participat la concursuri literare, unde a obţinut mai multe diplome şi premii şi a început să cutreiere ţara citind în Cenaclul „Orizont“ din Timisoara, Cenaclul „Flacăra”, Cenaclul de luni (Bucureşti) şi la Cenaclul prin corespondenţă (Târgovişte). Până în 1989, Stejărel nu a reuşit să publice editorial nicio carte, iar când publica în presă fiecare poezie îi era cenzurată şi modificată. „Era greu să scrii în comunism. Am avut chiar şi probleme cu Securitatea timp de aproape un an, prin 1977, deoarece nu eram agreat în sistemul de atunci. În 1984, după ce m-am căsătorit, am început să cutreier cenaclurile împreună cu soţia mea”, a povestit Stejărel.

Prima carte publicată
Prima carte semnată de Stejărel a apărut în urmă cu 10 ani, când hunedoreanul a debutat cu volumul de versuri „Trandafirii de rouă”. În 2002 a urmat cea de-a doua carte, „Tăcere şi singurătate”, care e presărată cu proze scurte. A urmat o pauză de şase ani, perioadă în care hunedoreanul a colaborat intens cu diferite cotidiane din ţară, unde, printre altele, a publicat critică literară şi critică plastică. În acea perioadă, poetul a scris foarte mult, adunându-şi material pentru mai multe cărţi.
Aşa se face că în 2008, Stejărel Ionescu reuşeşte să editeze alte două cărţi. Este vorba de „Somnul îngerului” şi „Lacrima - un nume sfânt”. „Cea de-a doua carte din această serie a fost scrisă în întregime în Spania şi a fost dedicată unei iubiri dispărute prematur”, a spus poetul. Ultima carte a jurnalistului-poet a apărut anul trecut. „De fapt sunt două cărţi într-una singură, deoarece sunt cuprinse două titluri de carte: «Daţ’ mi pace» şi «Dor de ţară». O parte din poeziile din această carte au un alt stil. Pot spune că cineva, o persoană dragă mie, a contribuit foarte mult la schimbarea stilului, cel vechi fiind foarte sumbru şi monoton“, spune Stejărel.

Întrebări şi răspunsuri

Ce planuri de viitor aveţi?
Lucrez la alte trei volume de poezii. Unul dintre ele este intitulat „Cu Dumnezeu prin hergheliile de cai”. Totul depinde de bugetul pe care îl voi avea. Şi asta deoarece fiecare volum de versuri care a apărut pe piaţă a fost finanţat din banii mei. Următorul meu proiect şi cel mai urgent este intrarea în Uniunea Scriitorilor. În acest an vreau să îmi pregătesc dosarul pentru uniune, dar şi drumul spre aceasta este destul de abrupt şi anevoios.

Mai citeşte lumea poezii?
Din păcate, cititul unei cărţi, în general, a devenit o pasăre rară. Oamenii nu mai apreciază poezia sau proza. Sunt prea stresaţi, prea îngânduraţi sau sunt de-a dreptul copleşiţi de problemele financiare. Nimeni nu se mai gândeşte la delectarea sufletului. Capitalismul acesta sălbatic prin care trecem ne-a transformat în nişte sălbatici.

Ce-i place
Ca fiecare om să aibă cuvânt şi când spune ceva, aşa să fie. „Seriozitatea este un lucru care îmi place la oameni. De asemenea, îmi place să mă aşez în faţa biroului şi să scriu”, spune Stejărel Ionescu.

Ce nu-i place
Poetul hunedorean urăşte minciuna, laşitatea şi ipocrizia, dar îi urăşte şi pe cei făţarnici. „Ipocrizia este cel mai grav defect al oamenilor. Din nefericire, am avut de-a face cu foarte mulţi ipocriţi”, spune Stejărel.