Anchetă: Lumânările i-au adus unui întreprinzător hunedorean dosar penal
0
Un devean este cercetat de poliţişti pentru că a pus în vânzare 56 de lumânări "scânteietoare", obiecte pirotehnice interzise de lege.
Poliţiştii Serviciului Arme Explozivi Substanţe Periculoase efectuează cercetări în cauza privind pe Daniel P., de 39 ani, din municipiul Deva, administrator al unei societăţi comerciale din Deva, la punctul de lucru al căreia au fost identificate 56 bucăţi de lumânări scânteietoare, obiecte pirotehnice interzise la deţinere şi comercializare de către persoanele juridice neautorizate.
Din cercetări a rezultat faptul că bărbatul a achiziţionat aceste produse pirotehnice în cursul anului 2010 de la o societate comercială cu sediul în oraşul Otopeni, judeţul Ilfov.
În cauză se efectuează cercetări, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului produselor pe bază de amestecuri pirotehnice, faptă prevăzută şi pedepsită de de lege cu închisoare de la şase luni la cinci ani.
Produselor pirotehnice au fost ridicate în vederea expertizării.