PORTRET: Mister biceps - Emil Iacob, cel mai puternic braţ hunedorean VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emil Iacob, cel mai puternic braţ hunedorean
Emil Iacob, cel mai puternic braţ hunedorean

Pentru a-l  învinge pe  Emil Iacob la skandenberg este nevoie de o forţă egală cu greutatea unui corp  cu masa de peste 150 de kilograme.

Profil:

Născut: 18 iulie 1984
Educaţie: Facultatea de Jurnalism, cursuri la distanţă
Experienţă: Aproape 8 ani de participări la competiţii de  skandenberg

Pretindem că ne cunoaştem campionii. Putem da la orice oră nume de mari fotbalişti,  boxeri  gimnaste sau atleţi care au răsfăţat cu performanţele lor patriotismul nostru local.  Pe panoplia sportivilor hunedoreni de marcă există însă şi locuri lăsate goale.  Paradoxal, acest lucru se întâmplă nu pentru că titularii acelor locuri nu ar exista,  ci mai mult din cauză că  nu-i cunoaştem.  Cine a auzit, de exemplu, de vicecampionul naţional la skandenberg Emil Iacob?  Skandenberg ? Jocul acela de băieţi care se întrec „cocoşeşte” în curtea şcolii?  Da,  jocul acela, ce se numeşte în Vest „armwrestling”,  a devenit şi la noi o chestiune tot mai serioasă.   „E o disciplină sportivă complexă care acum pătrunde şi în România. Eu sunt cunoscut în rândul celor pasionaţi de acest sport.  Skandenbergul este însă departe de a produce vedete la noi aşa cum face fotbalul sau gimnastica”, spune hunedoreanul. Ce-l recomandă pe Emil Iacob ca sportiv? Răspunsul e simplu: forţa neobişnuită pe care o are în braţe.  El este în stare să facă cu o mână flexii pentru biceps cu gantera încărcată la 67 de kilograme.  Oricum asta nu înseamnă încă nimic pentru a-l defini pe campionul de skandenberg.  Ca să îl „pui” pe Emil Iacob la skandenberg trebuie să-i aplici instantaneu şi de sens contrar o forţă echivalentă cu greutatea unui corp ce are masa de peste 150 de kilograme.  „Densitatea musculară, forţa în încheietură, conformaţia palmei, puterea de concentrare, viteza şi rezistenţa la antrenamente prelungi trebuie să se regăsească în acelaşi sportiv. Un campion de skandenberg e altceva faţă de un culturist, de exemplu. Cel mai „făcut” culturist poate fi umilit pur şi simplu la masa de skandenberg de un practicant de nivel mediu al acestui sport al tăriei de braţ”, spune Emil Iacob. Hunedoreanul a obţinut în anul 2007 titlul de vicecampion naţional, pe mâna stângă,  fiind învins în finala pentru titlu de Ion Oncescu, actualul campion mondial.



Tare de mic

Emil Iacob îşi aminteşte că, încă de când umbla la şcoala generală,  nu avea adversar la skandenberg.  „M-am născut cu o forţă deosebită în braţe. Când eram copil provocam competiţii la pariu cu copiii mai mari ca mine.  Câştigam tot timpul şi-mi asiguram astfel fondurile pentru gustarea din pauza mare”, îşi aminteşte sportivul. În prezent, pe lângă participarea  la competiţii, hunedoreanul se ocupă şi cu promovarea acestui sport în regiunea de Vest a ţării.

Emil Iacob în acţiune

Emil Iacob în acţiune

Ce-i place?   
“Sunt atras de un stil de viaţă echilibrat şi liniştit, departe de orice fel de exces. Este reţeta performanţei în orice domeniu”, spune Emil Iacob.

Ce nu-i place?
“Modul neprofesionist  în care autorităţile din România se raportează la susţinerea fenomenului sportiv. E mai mult o frână care ţine performanţa încorsetată ”, declară sportivul.

Întrebări şi răspunsuri


Ce lucraţi în prezent şi cum vă ajută skandenbergul în meserie?
Sunt agent de intervenţie la o firmă specializată. În munca mea, m-am considerat de multe ori norocos pentru puterea deosebită pe care o am în braţe.
Aveţi vreo tehnică specială cu care câştigaţi la masa de skandenberg?
Da, se numeşte „top roll”. Adică desfac de jos în sus priza adversarului moment în care el pierde toată forţa. După care punctez.
Care este cel mai nociv lucru pentru un practicant de skandenberg?
Nicotina.  O perioadă de pregătire de o lună poate fi compromisă total de o ţigară fumată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite