Primarul din Petroşani, chemat la judecată din cauza lui Michael Jackson

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un poliţist comunitar contestă în instanţă o sancţiune primită de la primarul Petroşaniului, pentru că a permis  hoţilor să fure de sub nasul său un tablou cu MIchael Jackson

Matei Richard, poliţist comunitar în municipiul Petroşani, l-a acţionat în instanţă pe edilul şef al localităţii, deoarece este nemulţumit de o sancţiune acordată în urmă cu aproape un an de zile. Agentul a primit avertismentul în luna iunie 2009, după ce chiar de sub nasul lui, s-a furat un tablou cu Michael Jackson, amplasat de către municipalitate în Parcul „Carol Scheter”.

Tabloul a fost aşezat pe o statuie din parc pentru ca fanii starului pop să-i poată aduce un ultim omagiu. Tabloul a rezistat timp de două zile, până în noaptea când a intrat în tură Matei Richard. Furtul a fost descoperit de către un alt echipaj al Poliţiei Comunitare, iar Matei Richard a intrat în comisia de disciplină pentru a da explicaţii cum de a fost posibil ca din sectorul său, în timp ce era de serviciu, să fie prădat de hoţi fără ca măcar să aibă habar.

Cum face parte din cadrul personalului contractual, sancţiunea nu putea fi acordată de către Comisia de Disciplină ci direct de către primarul Tiberiu Iacob Ridzi.  Procesul se află pe rolul Judecătoriei Petroşani, iar agentul este susţinut în demesrsul său de către sindicatul poliţiştilor.  Matei Richard vrea să i se şteargă sancţiunea primită chiar dacă este vorba doar de un avertisment fără efecte la salariu. Totuşi, sancţiunea cântăreşte greu în dosarul poliţistului pentru că, odată cu înfiinţarea poliţiei locale, agenţii comunitari intră automat în rândul poliţiştilor, dar numai dacă au o reputaţie imaculată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite