Comandantul Penitenciarului Bârcea nu a furat şi nu a pus în pericol siguranţa unităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acuzaţiile gardienilor nu au fost confirmate
Acuzaţiile gardienilor nu au fost confirmate

O comisie din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară din Administraţia Naţională a Penitenciarelor  a demontat toate acuzaţiile liderului sindicatului “Vulturul”, Nicolae Grosu

Comportament agresiv, suprasolicitarea personalului,  inechitate în repartizarea sarcinilor,  periclitarea siguranţei,  abuzuri financiare. Acestea sunt doar câteva din acuzaţiile pe care Sindicatul independent “Vulturul” din cadrul Penitenciarului Bârcea Mare le aducea la sfârşitul lunii octombrie comandantului unităţii. Sindicaliştii solicitau demiterea acestuia şi un control al corpului de inspecţie al Ministerului Justiţiei.


Acuzaţii fără dovezi
În baza sesizării sindicatului,  în perioada 04.11. - 06.11.2009. o echipă de control din cadrul Direcţiei Inspecţie Penitenciară din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost prezentă în unitate în vederea verificării celor semnalate.
      În urma controlului efectuat, a verificării aspectelor prezentate, echipa de control a concluzionat următoarele:
    -  mai multe puncte din petiţia formulată de reprezentanţii sindicatului cuprind exprimări şi acuzaţii care nu pot fi susţinute cu dovezi şi probe elocvente, nici măcar cu nume de persoane;
    - unele dintre acuzaţii sunt descrise la plural, ceea ce induce supoziţia că aspectele descrise sunt de amploare mare, dar în realitate şi din discuţii nu s-a putut da mai mult de un exemplu;
    - reprezentanţii sindicatului invocă disciplina statului de organizare doar pentru anumiţi membrii de sindicat şi într-un mod incorect faţă de situaţia operativă existentă, respectiv lipsa mare de personal în sectorul operativ (lipsă de personal în procent de aproximativ 30%). Mai mult, conducerea penitenciarului a dispus repartizarea personalului din acest sector pe schimburi după zonele geografice unde domiciliază (ex. schimbul Hunedoara, Orăştie, Deva, etc.);
    - o parte dintre membrii de sindicat, chiar din sindicatul „ Vulturul”, nu au fost consultaţi cu privire la demersurile ce s-au făcut la adresa conducerii instituţiei, aspect care i-a indignat  şi cu care nu au fost de acord.
     În ceea ce priveşte prezentarea aspectului de suprasolicitare a personalului ca urmare a înfiinţării unor puncte de lucru, obligativitatea realizării de venituri extrabugetare prin folosirea persoanelor private de libertate la activităţi productive este necesară, deoarece, finanţarea unităţilor de penitenciare se face prin subvenţii alocate şi venituri extrabugetare. Prin urmare, munca cu persoanele private de libertate prezintă o dublă importanţă: finanţarea unei părţi din buget şi contribuţia la procesul de reintegrare socială a persoanelor private de libertate.
    De asemenea, există o lipsă de responsabilitate în privinţa asumării exprimărilor, acuzaţiilor, a probării acestora din partea unor membrii de sindicat.
    În final, faţă de cele reieşite din verificări, s-a apreciat că nu sunt motive întemeiate pentru revocarea din funcţie a directorului unităţii - comisar şef Emanoil BOTA.    


"Nu am să-i dau în judecată"
Contactat de Adevărul de Seară, comisarul şef Emanoil BOTA a precizat că nu are intenţia de a acţiona în judecată sindicatul “Vulturul” pentru calomnie. “Consider că imaginea mea de comandant nu este pătată, sunt acelaşi Bota dintotdeauna. Pentru că sunt  vremuri grele, trebuie strâns şurubul, iar unii din angajaţii penitenciarului nu înţeleg că în calitate de director sunt nevoit să adopt măsuri nepopulare. Salariaţii care au protestat au crezut că dacă îl schimbă pe Bota, pleacă şi criza şi ei se pot relaxa în post ”, a mai declarat Emanoil Bota.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite