Din această dimineaţă devenii plătesc impozite mai mari cu 20 la sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De azi devenii plătesc taxe mai mari cu 20 la sută
De azi devenii plătesc taxe mai mari cu 20 la sută

Serviciul Taxe şi impozite locale ale Primăriei Deva a anunţat că din această dimineaţă, de la ora 08.00, devenii îşi pot plăti taxele şi impozitele locale pentru anul fiscal 2010.

În luna noiembrie consilierii locali deveni au decis majorarea  taxelor şi impozitelor locale pe care locuitorii reşedinţei de judeţ le vor plăti începând cu 1 ianuarie 2010. Astfel, persoanele fizice vor plăti mai mult cu 20 la sută pentru impozitul pe clădiri şi terenuri, în timp ce taxele pentru mijlocele de transport vor suferi o creştere de  10 la sută. Prin urmare, proprietarii apartamentelor cu două camere,  în suprafaţă de 40-50 metri pătraţi,  situate în zona B a Devei  vor plăti anul viitor un impozit de circa 78 de lei, faţă de 65 cât a fost cuantumul în acest an. La fel, obligaţiile faţă de bugetul local al devenilor care  locuiesc la trei camere cresc la circa 132 de lei, faţă de 110 lei în acest an.  Primăria păstrează pentru persoanele fizice bonificaţiile de 5 la sută în cazul în care contribuabilul achită în primul trimestu taxele ce-i revin pe întreg anul.


Cu cât creşte bugetul Devei?


Potrivit datelor existente la această oră, în anul 2009 devenii au plătit taxe şi impozite locale în valoare de aproximativ 110 milioane de lei. Prin majorarea cu 20 la sută a taxelor Primăria Deva contează pe un spor bugetar de circa 22 de milioane de lei. „S-ar putea să fie mai puţin pe considerentul că majorarea nivelului taxelor ar putea determina o scădere a procentului de încasări faţă de anul trecut”, a declarat Florin Oancea, viceprimar Deva. Surplusul bugetar va fi folosit în contruirea celor două sensuri giratorii pe care autorităţile locale vor să le realizeze la Deva.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite