Încălzirea globală le-a dat de furcă pompierilor hunedoreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pompierii au avut multe situaţii de urgenţă din cauza schimbărilor climatice
Pompierii au avut multe situaţii de urgenţă din cauza schimbărilor climatice

O analiză privitoare la activitatea depusă în anul 2009 făcută de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă  (ISU) „Iancu de Hunedoara”  al judeţului Hunedoara a evidenţiat un fapt inedit: încălzirea globală generează tot mai multe situaţii de urgenţă.

Potrivit maiorului Viorel Demean, inspector şef al ISU Hunedoara, trecerea bruscă de la fenomene meteorologice caracterizate prin precipitaţii şi intensificări ale vântului la caniculă au produs anul trecut  un număr crescut de inundaţii, vijelii şi căderi masive de zăpadă care au necesitat intervenţia pompierilor. La acestea s-au adăugat un număr important de incendii de vegetaţie uscată şi arderi necontrolate.  Ca urmare, pompierii hunedoreni au intervenit în 2009 în opt cazuri majore de distrugeri  provocate de inundaţii, vijelii şi căderi masive de zăpadă.  Calamităţile s-au produs pe tot parcursul anului trecut începând cu  8 ianuarie 2009 şi  terminând cu 3 ianuarie 2010.
Din cauza fenomenelor hidrometeorologice produse anul trecut în judeţul Hunedoara au fost distruse  57 de locuinţe, 106 gospodării şi anexe. Au fost inundate 373,5 hectare teren agricol, precum şi aproximativ 40 de kilometri de drumuri care străbat judeţul.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite