Incendiu într-o parcare de TIR-uri din Deva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cinci autotrenuri sunt cuprinse de flăcări într-o parcare de TIR-uri de la marginea Devei. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit în forţă pentru a stinge focul.

FOTOGALERIE Cinci tiruri ale Edy Spedition s-au făcut scrum în parcarea Volvo din Deva

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, locotenent Anemona Doda, citată de Mediafax, incendiul a izbucnit la unul dintre TIR-urile parcate la intarea în Deva, dinspre Simeria, şi s-a extins la alte patru autotrenuri.

„Se intervine cu cinci autospeciale, unul dintre TIR-uri este ars parţial, iar celelalte au ars, atât cabinele, cât şi remorcile. Nu se ştie încă din ce cauză a izbucnit incendiul, mai întâi vom stinge focul şi apoi vom începe cercetări", a declarat Doda. Aceasta a mai spus că până în prezent nu s-au înregistrat victime.

VEZI AICI GALERIE FOTO DE LA LOCUL INTERVENŢIEI!

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite