Ioan Crişan, femeile l-au atins ca să aibă noroc

Ioan Crişan

Ultimul coşar independent hunedorean povesteşte cum cel mai mare inamic al său în anii de meserie a fost o înaripată.

PROFIL
NĂSCUT. 06 ianuarie 1934
EDUCAŢIE. Şcoala de maiştri, atestat de coşar
EXPERIENŢĂ. Peste 20 ani de experienţă în hornărit
FAMILIE. Căsătorit, doi copii

Cine credeţi că dă cel mai mult de lucru unui coşar de prin părţile noastre? Impurităţile pe care le conţine fumul? Nu ! Pânzele de paianjen? Numai în anumite cazuri. Inamicul numărul unu al hornarului hunedorean este cioara. „Mi-a dat cele mai multe dureri de cap. Dintre toate păsările, doar cioara are obiceiul de a-şi face cuibul în hornurile de la case. Am găsit în coşuri pământ, bucăţi de lână, vată, sârme aduse de ciori pentru culcuş. Un cuib de cioară scoate total din funcţiune coşul şi este atât de tare, că trebuie de multe ori spart cu o rangă”, spune Ioan Crişan.
Coşarul, fost maistru în siderurgia hunedoreană,  şi-a început a doua carieră în 1989, după ieşirea la pensie. Verifică tirajul hornului cu foaia de ziar aprinsă, iar ca arme „de atac” foloseşte două bile legate cu fir de oţel, una mică de un kilogram pentru case şi cealaltă de nouă kilograme pentru curăţarea coşurilor şi a gurilor de aerisire de la blocuri.  

Pipăieli dătătoare de noroc

În opinia lui Ioan Crişan, meseria de coşar nu e de natură să trezească admiraţia clienţilor, sau mai precis,  a clientelor. Tradiţia, însă, a fost uneori mai puternică decât convingerile sale. Coşarul hunedorean povesteşte despre adevărate şedinţe de „pipăieli” pe care a trebuit să le îndure în blocurile unde îşi făcea meseria.
„La Deva am păţit de mai multe ori ca locatarele să vină în grupuri să mă atingă râzând. Există tradiţia ca dacă atingi coşarul îţi merge bine, chiar şi în dragoste. Aşa că am stat cuminte să nu alung norocul acelor femei”, spune Ioan Crişan.

Riscul meseriei: moartea de om

Hunedoreanul este abilitat să elibereze adeverinţe strict necesare pentru funcţionarea instalaţiilor de încălzire. Dar nu a făcut-o niciodată formal, pentru că riscul este mare: pot muri oameni. Ioan Crişan povesteşte despre un caz petrecut chiar în localitatea unde trăieşte.
„Cu circa trei-patru ani în urmă un croitor şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă. Ironia sorţii este că exact în seara dinaintea tragediei am fost la om în casă şi i-am propus să testez tirajul coşului. Din păcate, pe motiv că pe moment era foarte ocupat, croitorul a refuzat. Gestul a fost fatal. În urma anchetei s-a constatat că o cărămidă căzută astupase complet coşul”,  îşi aminteşte coşarul.

Întrebări şi răspunsuri

Cât costa pe vremuri curăţarea unui coş?
Nu s-a plătit niciodată bine. Imediat după 1989, cu banii câştigaţi la un horn, doi lei cincizeci,  puteam să cumpăr jumătate de bere. Acum preţul este de 40 de lei coşul.

Câţi coşari mai sunteţi în judeţ?
Cred că numai eu am rămas. Au mai fost doi la Hunedoara, dar au plecat în Spania anul trecut. Pentru că am un fel de monopol în zonă, vin după mine să le rezolv coşurile din tot judeţul.

Coşurile de la casa dumneavoastră sunt curate?
Bec! De ele mă îngrijesc în mod special.

Ce-i place
„Îmi place ce am realizat în viaţă, familia, casa pe care o am şi până la urmă a ajuns să-mi placă şi meseria asta mea de-a doua, coşeritul”, spune Ioan Crişan.

Ce nu-i place
„Cel mai enervant lucru pentru mine este atunci când sunt rugat de client să nu fac mizerie. Mă înfurii şi plec. E ca şi cum i s-ar cere farmacistului să-şi noroiască mâinile înainte de a prepara medicamentele”, declară hunedoreanul.