PORTRET Artur Blumhaghel, paraşutistul care adoră să se simtă ca pasărea în zbor

Vicecampion naţional la paraşutism la juniori, hunedoreanul spune că nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când îţi dai drumul în gol de la 4.000 de metri înălţime.

PROFIL
Născut. 2.02.1976, Haţeg
Studii. Şcoală profesională
Experienţă. 20 de ani de paraşutism, 15 ani de parapantism, constructor
Familie. Căsătorit, un copil

A vorbit cu primii paraşutişti din viaţa lui datorită unui afiş pe care l-a văzut lipit pe un stâlp din oraşul Simeria. Anunţul aducea în prim-plan un miting aviatic, unde adolescentul de atunci nu a ezitat să meargă. Nu a fost atras de aparatele-zburătoare, ci de oamenii-zburători. S-a interesat ce trebuie să facă pentru a ajunge şi el la fel într-o zi şi astfel a intrat în tagma paraşutiştilor.

„M-am înscris la Clubul Dacia Deva, care exista pe atunci, însă pentru că nu aveam încă 16 ani nu am avut voie să zbor. Totuşi, eu mergeam des pe aerodrom să-i văd pe paraşutişti. Îi ajutam, printre altele, la pliaje, iar când am avut vârsta necesară, deja ştiam ce înseamnă paraşutismul”, a declarat Artur Blumhaghel.

Primul său salt a înseamnat o săritură de la o înălţime de 1.000 de metri. Îşi aduce aminte că, pe moment, nu a realizat ce se întâmplă, din cauza şocului puternic. La cea de-a doua săritură i-a fost şi mai teamă, întrucât avea deja un precedent.

Concurent permanent
Plăcerea de a sări a simţit-o abia începând cu cel de-al cincilea salt, când emoţiile au trecut în plan secund. „În primul an de paraşutism am avut 23 de salturi. Înălţimea cea mai mare de la care am sărit a fost de 4.000 de metri, pe care am atins-o după 17 ani de activitate. Nimic nu se compară cu o cădere în gol de la această distanţă de sol. Pur şi simplu îţi dai drumul şi zbori ca o pasăre până la 800 de metri, după care deschizi paraşuta şi eşti în siguranţă”, a precizat pilotul. În cel de-al doilea an al său de paraşutism era deja înscris la Campionatul naţional de acrobaţie şi aterizare la punct fix, categoria juniori. A obţinut locul al II-lea. Titulatura de vicecampion la individual a fost adăugată celei de campion la categoria echipe.

Acum are peste 20 de ani de paraşutism şi lucrează cu acelaşi antrenor care i-a dezvăluit de la bun început tainele acestui sport extrem: Marian Leoveanu. În urmă cu două săptămâni, Artur a încheiat antrenamentele pentru Campionatul Naţional de Paraşutism, care va avea loc, probabil, în septembrie.

Se află la cea de-a 17 participare a sa şi se aşteaptă la un rezultat promiţător, mai ales că anul trecut s-a clasat în prima parte a clasamentului. Referitor la discipolii săi, spune că deja şi-a virusat sora. La cei 16 ani ai săi, tânăra are 20 de salturi la activ.

Întrebări şi răspunsuri

Pe lângă paraşutism, practici şi parapantism. Îţi mai aduci aminte primul zbor?
Îmi aduc aminte că prin 1995 aeroclubul a primit cadou nişte parapante din Franţa. Nu ştiam ce reprezintă, eram afoni. M-am interesat cu nişte colegi despre ce este vorba, iar prima dată am zburat de pe dealurile de la Chimindia, unde este o pantă foarte lină.

Care e diferenţa dintre parapantism şi paraşutism?
Primul sport este mult mai periculos decât al doilea, pentru că nu întotdeauna ai suficientă înălţime, suficient timp să te redresezi în caz că se întâmplă ceva, iar gradele de periculozitate sunt foarte numeroase.

Cum priveşte familia aceste pasiuni extreme?
Soţia nu prea mai este de acord cu ele, deşi a zburat şi ea cu parapanta. De când avem un copil nu se mai uită niciodată la mine când sunt în aer, ci numai în pământ.

Ce-i place
„Îmi place să fiu liber, să pot face ceea ce îmi aduce zâmbetul pe buze, să mă distrez alături de prieteni”, a spus Artur.

Ce nu-i place
„Nu-mi place că nu am suficient timp să îl petrec alături de familie. Băieţelul meu, care are patru ani, a zburat pentru prima dată la doi ani şi şapte luni. Consider că petrec însă prea puţin timp alături de el şi de soţie, din cauza serviciului”, a precizat pilotul.