„Salariu“ de fals-cerşetor: 150 de lei pe zi câştigaţi în intersecţia de la Sântuhalm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr din Deva cerea bani trecătorilor, sub pretextul că nu are o mână. La 22 de ani, Petru Groza a reuşit să găsească o metodă ingenioasă de a face rost de bani: minte că are un handicap.

Petru Groza a găsit o modalitate simplă de a face bani. Conştient fiind că un cerşetor trebuie să aibă o poveste lacrimogenă, tânărul a găsit o metodă inedită de a impresiona. Îşi îndoaie braţul drept peste care trage o bluză de trening. Astfel, cei care îi dau bani văd un tânăr lovit crunt de destin, lipsit de o jumătate de braţ. Epopeea lui Groza a luat sfârşit după ce a fost prins de poliţiştii comunitari. „Îl urmăream de mult timp. Am reuşit să-l prindem şi să-i deconspirăm minciuna. Pentru fapta sa a fost amendat cu 100 de lei”, a declarat Cornel Guţu, şeful Serviciului de Ordine Publică al Poliţiei Comunitare din Deva.

Petru Groza a declarat că va continua să cerşească pentru că are nevoie de bani. „Am încercat să-mi găsesc de lucru, dar se plăteşte prost. Am un copil de crescut şi am nevoie de bani. Din cerşetorie fac şi 150 de lei pe zi”, spune falsul cerşetor. Că ideea tânărului e bună o demonstrează şi devenii care susţin că dau bani cerşetorilor invalizi. „Dacă văd că nu are o mână sau un picior , îi dau bani”, spune Mihai Şindea din Deva.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite