Stiri din Hunedoara

Micii jurnalişti crescuţi la şcoala „Adevărul”

20 martie 2010, 09:25 |  Autor: Iulia Tudor | 

Cuvinte cheie: hunedoara, deva, adevarul de seara, jurnalisti, scoala, revista clopotel, simeria,

Elevii-jurnalişti sunt încântaţi că au scos de sub tipar primele numere ale revistei Clopoţel

Elevii-jurnalişti sunt încântaţi că au scos de sub tipar primele numere ale revistei Clopoţel

 

Revista Clopoţel, redactată de elevii Şcolii Generale Simeria, creşte încet, dar cu paşi plini de siguranţă. Copiii se pregătesc să scoată de sub tipar cea de-a cincea ediţie a publicaţiei şcolare. Va fi una dedicată sărbătorilor pascale şi primăverii.

Cursurile de jurnalism predate de reporterii „Adevărul de Seară”, ediţia Deva-Hunedoara, s-au dovedit a fi benefice pentru elevii Şcolii Generale din Simeria. Aceştia au scos la lumină primele patru numere ale revistei care le reprezintă unitatea de învăţământ. Micii reporteri sunt încântaţi de noua lor „meserie” şi consideră că nu este aşa greu cum s-au aşteptat. „Mie îmi place foarte mult să scriu, mă exprim mult mai bine în scris decât oral. Dacă limba română reprezintă pentru mine o pasiune, cu fizica şi chimia nu mă înţeleg deloc”, a spus Bianca Tomesc, eleva care semnează editorialele din revista Clopoţel. Pentru că este o fire mai timidă şi retrasă, adolescenta a fost îndrumată de cadrele didactice să facă parte din colectivul redacţional şi nu regretă deloc că le-a urmat îndemnul.

Sfaturi utile
Pentru că micii jurnalişti se află încă la început de drum, primele numere din Clopoţel lasă loc pentru îmbunătăţiri. Invitaţi să facă o analiză a publicaţiei şcolare, reporterii „Adevărul de Seară” au făcut corectură pe paginile revistei. Am oferit detalii acolo unde a fost cazul şi i-am sfătuit pe copii să fie mai atenţi la capitolul ortografie. Pentru că unele articole nu erau semnate, i-am consiliat, de asemenea, ca pe viitor să nu mai procedeze astfel. Sfaturile noastre au avut efect imediat. „În numerele anterioare am scris atât interviuri, cât şi scurte reportaje. Până acum, nu am simţit nevoia să mă semnez, însă pe viitor îmi voi trece numele pe materialele realizate. Abia acum îmi dau seama de importanţa acestui aspect”, a precizat Raul Săran, din clasa a VII-a.

Imită presa oamenilor mari
Revista Clopoţel este o publicaţie bilunară, iar din paginile ei nu lipsesc articolele sportive. Flavius Iordate, unul dintre micii reporteri din departamentul Sport, a precizat că a ales să scrie despre acest domeniu pentru că are colegi interesaţi de asemenea subiecte. Îi place foarte mult fotbalul şi vrea ca prin revista Clopoţel să atragă şi alţi copii să facă mişcare.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole