Carnea de porc, delicatesă pe masa de Crăciun

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cumpărătorii cer cantităţi tot mai mici de carne sau produse din carne
Cumpărătorii cer cantităţi tot mai mici de carne sau produse din carne

Procesatorii de carne din judeţ au înregistrat scăderi la vânzări de până la 40 la sută. Aceştia vorbesc despre cea mai „neagră săptămână” de dinaintea sărbătorilor de iarnă pe care au avut-o în ultimii 10 ani.

Vânzarea la carnea de porc înregistrează, la ora actuală, o scădere dramatică pe piaţa hunedoreană. Radu Furdui, directorul comercial al uneia dintre cele mai mari firme de procesare a cărnii din judeţ, susţine că vânzările s-au redus enorm. „Putem vorbi despre cea mai proastă săptămână din ultimii 10 ani, în ceea ce priveşte vânzarea cărnii de porc. Comparativ cu anul trecut am înregistrat o scădere de aproximativ 40 la sută. Carnea tocată amestec este singurul segment pe care am înregistrat o uşoară creştere comparativ cu o săptămână obişnuită. Lipsa banilor şi teama pentru ziua de mâine i-a făcut foarte chibzuiţi pe hunedoreni”, a declarat Furdui. Directorul de vânzări Mihai Mureşan susţine şi el că, în prezent, concurenţa enormă existentă pe piaţă a dus la un asemenea rezultat. „Suntem peste 25 de procesatori care se bat pe o piaţă lovită în plin de recesiunea economică. Cine va rezista şi în 2011 va ieşi la liman. Cine nu, va muri”, este de părere Mureşan.

Degustare de Crăciun
Rodica Florea va lua anul acesta doar carne tocată. Anul trecut şi-a permis mai mult. „Ce pot să iau dintr-o pensie pe caz de boală? Banii pe care-i primesc sunt aceeaşi ca şi în 2009, însă preţul la carne nu mai e la fel, a crescut”, a declarat hunedoreanca de 52 de ani. Acelaşi lucru este valabil şi pentru Daniel Gabor. A renunţat definitiv la ideea de a mânca şoric. Va cumpăra maximum două kilograme de carne, să simtă că, totuşi, se apropie Crăciunul.

„Nu pot să iau mai mult! De unde bani?!”, a spus bărbatul de 48 de ani. Singurele magazine unde într-adevăr se poate simţi o creştere a cererii, comparativ cu zilele normale de peste an, sunt cele în care preparatele tradiţionale din carne pentru sărbătorile de iarnă se vând pe bonuri de masă. „Copilul primeşte tichete de la serviciu. Dacă oricum nu pot să cumpăr decât mâncare cu ele, am zis să iau cârnaţi şi carne pentru sarmale şi tocană”, a adăugat Florina Stana, în vârstă de 55 de ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite