Mini zoo "gătită" în bucătărie: expoziţie culinară cu vânzare, marca Gojdu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deşi sunt înscrişi la un profil economic, elevilor nu le-a fost teamă să intre în bucătărie
Deşi sunt înscrişi la un profil economic, elevilor nu le-a fost teamă să intre în bucătărie

Zeci de elevi de la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu“ din municipiul Hunedoara au fost bucătari timp de o zi. Liceenii au pregătit mâncare sub formă de broscuţe, tarantule, buburuze şi ciupercuţe, pe care le-au vândut colegilor contra unor sume simbolice.

Forfotă, agitaţie, emoţii şi şorţuri bine prinse la spate. Asta a fost atmosfera care a învăluit, ieri, elevii Colegiului Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara. Pentru cea de-a treia ediţie a „atelierelor”, zeci de copii s-au pregătit din răsputeri să demonstreze că sunt cei mai buni bucătari. Şi-au încântat colegii cu o masă mare pe care au aranjat frumos bucatele la care au muncit o zi întreagă. „Am făcut opt feluri de mâncare, printre care broscuţe, ciupercuţe, buburuze şi tarantule. Toate sunt aperitive festive”, a declarat  Cosmina Iosivonic, una dintre micile bucătărese. Eleva din clasa X-a a adăugat că specialitatea sa sunt clătitele, însă nu se dă înapoi nici de la salate, pe care le pregăteşte cu drag acasă, pentru a-şi ajuta mama. Claudia Ioja, o altă artistă culinară, a precizat că este as în sarmale, iar secretul său constă în „cantitatea potrivită de orez”.

Scenete culinare
Din meniu nu au lipsit scenete, bineînţeles, tot cu teme culinare. „Am pus la punct această activitate pentru că elevii trebuie să înveţe să mânânce sănătos încă de pe băncile şcolii. Multe alimente sunt modificate genetic şi  ele pot fi înlocuite cu cele naturale, bio”, a spus Mariana Macovei, unul dintre profesorii organizatori ai evenimentului. Produsele preparate de elevi au fost vândute contra unor preţuri simbolice, banii urmând a fi folosiţi pentru achiziţionarea de uniforme şcolare.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite