Hunedoreanca Violeta Bota, antrenoare de volei, transformă tinerele în campioane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când se află pe terenul de volei, hunedoreanca se dedică trup şi suflet jocului, iar acasă renunţă la rolul de antrenoare pentru cel de mamă.

PROFIL
Născută. 30.08.1978, Hunedoara
Studii. Şcoala de Antrenori Bucureşti, studentă în anul al III-la la Universitatea Spiru Haret, filiala Deva
Experienţă. Şapte ani de activitate ca antrenor de volei
Familie: Căsătorită, doi băieţi.

A fost adepta mişcării de când era copilă. La grădiniţă a cochetat cu gimnastica, însă s-a văzut nevoită să renunţe pentru că era prea înaltă pentru un asemenea sport. Totuşi, nu s-a lăsat învinsă şi a trecut la baschet. A jucat din clasa a II-a până în clasa a VII-a, după care a schimbat coşul cu fileul.
„Am luat această decizie pentru că echipa de baschet la care activam s-a desfiinţat. Prin urmare, am jucat volei până la terminarea liceului”, a declarat Violeta. Hotărâtă şi înfocată după mingea de volei, nu a văzut alt drum în viaţă. După încheierea studiilor liceale a vrut să meargă la Bucureşti, însă nu au lăsat-o părinţii. Acest lucru se întâmpla în anul 1990, în pragul revoluţiei.
Părinţilor le era teamă să-şi trimită copilul în capitală, cu atât mai mult cu cât se anunţau mişcări dureroase de protest. Aşadar, a rămas în afara terenului de volei, însă nu definitiv. A reluat totul de la bun început cu prima şansă care i s-a oferit. „La 30 de ani, o colegă, antrenoare, m-a rugat să vin la Clubul Şcolar Sportiv Deva. Bineînţeles că am acceptat. Se pare că asta e menirea mea, pentru că în final am rămas în mână tot cu mingea de volei”, a spus, cu zâmbetul pe buze, Violeta.  Între timp s-a specializat şi din punct de vedere teoretic şi a făcut Şcoala de Antrenori de la Bucureşti.
În urmă cu patru ani a format o echipă de volei pentru divizia B, împreună cu Grigore Constantin (fost director al Direcţiei Judeţene pentru Sport), iar anul acesta s-a întors acasă cu un loc cinci în urma campionatului naţional de la cadete. „Este un rezultat foarte bun, având în vedere că am concurat cu 43 de echipe din diverse colţuri ale ţării”, a spus antrenoarea.

Fără aere de vedetă
Violeta merge des la muncă în Italia, în domeniul serviciilor. Se simte atrasă de această ţară, iar dacă ar fi să renunţe la România cu siguranţă s-ar stabili în peninsulă, cu toate că are rude în Anglia.  Îi place atât de mult ţara pastelor încât şi-a făcut un obicei în a merge în fiecare vară peste graniţă. Îmbină plăcutul cu utilul: munceşte şi călătoreşte. În afara vieţii sportive, Violeta se dedică familiei.
Nu este o gospodină de nota 10, trece mai rar prin bucătărie, însă are mare noroc cu mama sa, care o substituie de cele mai multe ori. Compensează la capitolul curăţenie, întrucât nu stă nicio clipă pe gânduri atunci când trebuie şters praful.

Întrebări şi răspunsuri

Au călcat copiii pe urmele mamei?
Nu. Cu toate că le place să facă mişcare, mai ales celui mic care este mare amator de senzaţii tari obţinute pe bicicletă sau pe skateboard, niciunul nu face sport la nivel de performanţă.

De ce aţi ales să faceţi sport, de ce nu v-aţi axat pe o anumită materie şcolară?
Pe vremea mea, era o adevărată mândrie să faci parte din echipa de sport a şcolii, a oraşului. Nu era ca acum, când mulţi elevi vin la şcoală cu scutiri, iar chiar dacă vor să facă sport, nu îi lasă părinţii, pentru că trebuie să înveţe.

Aţi avut parte de vreo întâmplare care v-a marcat viaţa?
Plecarea mea eşuată la Bucureşti, la terminarea liceului,  m-a dezamăgit foarte mult. Dacă reuşeam să ajung atunci în capitală, începeam mai repede ceea ce am reluat la 30 de ani.

Ce-i place
„Îmi place viaţa de familie, distracţia pe care o asociez cu o ieşire la iarbă verde, nu cu ieşirile în baruri sau cluburi. De asemenea, îmi place să lucrez cu tinerii şi să călătoresc, să vizitez cât mai multe locuri”, a spus Violeta.

Ce nu-i place
„Nu-mi place alcoolul, de fapt nu îmi plac beţivanii. Nu sunt împotriva unui pahar de băutură, însă atâta timp cât totul are o măsură. Totodată, nu apreciez de nicio culoare persoanele cu două feţe”, a declarat antrenoarea Violeta Bota.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite