Florin Topor se distrează cu puşca

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deveanul este un practicant de „airsoft”, varianta tehnologizată  pentru adulţi a vechiului „pac-pac” jucat de copii

PROFIL
Născut. 13.08.1971
Educaţie. Şcoala de optică medicală Bucureşti
Experienţă. Om de afaceri
Familie. Căsătorit, în curând tată

Când vrea să se distreze,  Florin Topor nu merge la bere cu băieţii şi nici nu-şi  cheamă prietenii de familie la o canastă. Dacă vrea să se relaxeze, deveanul  pune mâna pe „armă”. Airsoftul, sau, altfel spus, jocul de-a războiul, este pentru Florin Topor cea mai relaxantă activitate. „Airsoftul este o formă de destindere care foloseşte replici  din confruntările armate. O întreagă industrie îmi pune la dispoziţie sute de replici de arme, de uniforme militare, ecusoane şi echipamente de protecţie. Imaginaţia este singura limită în acest tip de joc”, spune deveanul. El face parte din echipa „Pretorienii”, iar „luptele” se dau de obicei adânc în pădurile din jurul Devei.  
Bătălia porneşte întotdeauna de la o temă dată. „Îmi place să fiu în echipa care atacă, fie că este vorba de cucerirea unui obiectiv, capturarea steagului, sau chiar un death match, în care misiunea este eliminarea adversarului”, spune Florin Topor.  Aventura este doar o sumă de senzaţii tari, pentru că în realitate pericolul nu depăşeşte şocul fizic al unei muşcături de ţânţar.

Sport oficial
„Se trage cu biluţe cu diametru de şase milimetri nu mai grele de 0,23 mg. Pişcă dacă tragi de la mai puţin de 10 metri. Practic, pericolul nu există”, explică deveanul. „Arma” sa preferată este o replică la pistolul Glock, perfect pentru mâna sa. Chiar în această săptămână, împreună cu mai mulţi fani ai airsoft-ului, Florin Topor a înfiinţat Clubul Sportiv de Airsoft „Cetate Deva”.
„Airsoftul de club va fi mai puţină distracţie şi mai multă muncă pentru că intenţionăm să formăm o echipă care să câştige premii în competiţiile sportive de acest gen”, spune deveanul.

Întrebări şi răspunsuri

Câte tipuri de replici de arme există?
Sute. Poate mii. Oricine poate să-şi cumpere o replică de armă începând de la un Kalasnikov şi terminând cu un AUG australian.

Cât costă intrarea în joc?
Un echipament de airsoft complet costă cam 400 de lei şi există replici de „uniforme” din toate armatele lumii. Mai apoi, costul unei arme porneşte de la 600 de lei. Deci cu 1.000 de lei se poate intra în joc.

Cât durează o partidă de airsoft?
Depinde de valoarea adversarilor. De la cinci minute la jumătate de oră.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite