„Run for life”: sportul câştigă în faţa drogurilor şi alcoolului, în municipiul Hunedoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Câteva zeci de elevi au participat astăzi la concursul „Run for life”. Evenimentul antidrog a ajuns la a doua ediţie şi a asigurat o zi de distracţie cu prietenii, dar şi premii pentru câştigători.

Concursul  „Run for life”, destinat liceenilor, a inclus echipe a câte patru elevi, coordonaţi de un profesor de sport, de la fiecare dintre liceele din municipiu. Roxana Rostaş, de 16 ani, spune că aleargă din două motive. „Este sănătos şi distractiv. În plus, îi pot determina şi pe alţii să schimbe obiceiurile dăunătoare cu altele bune pentru sănătate”, spune tânăra.

Unul dintre organizatorii evenimentului, Călina Mateescu, a declarat că traseul a fost secret. Ea a adăugat că startul s-a dat în Parcul Corvin, iar participanţii au fost nevoiţi să folosească indiciile pentru a ajunge într-un timp cât mai scurt la punctele de verificare.

Probe suplimentare

„Am pregătit o mulţime de surprize: mai întâi, participanţii au fost nevoiţi să ghicească, reconstituind o fotografie tăiată în bucăţi mici, încotro trebuie să se îndrepte. Apoi, la fiecare oprire, au avut parte de proba de skateboard, traseul de hârtie şi pânza de paianjen, sau a trebuit să joace volei cu baloane umplute cu apă, fără să le spargă”, a menţionat Călina. Tinerii care au participat la concurs au avut şi o probă suplimentară, care le-a oferit şansa de a câştiga 10 minute la timpul de sosire.

Pentru aceasta, ei trebuia să afle ce scrie pe uşa biroului de tranzit a gării şi să ajungă la timp cu răspunsul la linia de sosire. Traseul a inclus o distanţă de peste cinci kilometri, punctele de verificare fiind stabilite la Poliţia Municipiului Hunedoara, în Parcul Tineretului, a urmat zona Flacăra, Gara, Catedrala şi Piaţa, cu sosire în faţa Casei de Cultură, unde câştigătorii au fost premiaţi de Primăria Hunedoara. Liceenii au vrut să arate că pot să se distreze şi să facă mişcare, în loc să consume droguri, alcool sau tutun. La eveniment au participat alţi elevi decât cei de anul trecut.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite