Excursie în cel mai vechi parc din ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Turiştii care merg în Parcul Retezat au de ales între cascade, lacuri glaciare şi păduri virgine. Ultimul peisaj forestier intact din zona de climă temperată a Europei adăposteşte peste 1.000 de specii de plante şi aproape 200 de specii de păsări.

Parcul Naţional Retezat a fost înfiinţat în anul 1935, fiind cel mai vechi din România. Punctul de pornire al traseului se situează în zona Cârnic, unde se poate face un popas la spectaculoasa cascadă Lolaia.

De aici, traseul continuă spre cabanele Pietrele şi Genţiana, întâi pe un drum forestier şi, apoi, printr-o pădure al cărei sol este acoperit integral de muşchi, oferind turiştilor senzaţia că păşesc pe un covor moale. Traseul urcă, ulterior, în zona glaciară a parcului, cu trecere chiar pe la Bucura, cel mai întins lac glaciar din România. În acest sector pot fi admirate populaţii însemnate de capre negre şi marmote, dar şi vulpoiul Rici, un vizitator neobişnuit pentru aceste altitudini mari.

Frumuseţi inegalabile

Traseul continuă cu o coborâre către Poiana Pelegii, prin trupuri de păduri virgine şi arbori seculari de conifere. Urmează un nou urcuş, până pe Şaua Plaiul Mic, şi coborârea finală către cabana Buta, cu sosire la complexul turistic Cheile Buţii,  unde turiştii se pot relaxa după un traseu de o frumuseţe inegalabilă, dar destul de solicitant.

„Retezatul adăposteşte, printre altele, peste 1.000 de specii de plante (dintre care 90 trăiesc doar aici), aproape 200 de specii de păsări, 55 de specii de mamifere, cel mai întins lac glaciar din ţara noastră (Bucura), dar şi pe cel mai adânc (Zănoaga)”, a spus Zoran Acimov, directorul Parcului Naţional Retezat.

În plus, Administraţia Parcului Naţional Retezat împreună cu organizaţia Agent Green au inaugurat, recent, poteca tematică „Calea Lupilor”, care traversează rezervaţia naturală de la nord la sud. Au fost montate trei panouri informative la Cârnic, Poiana Pelegii şi la Cheile Buţii. Acestea conţin atât  informaţii despre traseu, cât şi despre importanţa ecologică a lupului, biologia animalului şi despre cum să recunoaştem urmele de lup.

Lupii trebuie protejaţi

Proiectul prin care a fost amenajată „Calea Lupilor” are ca scop educarea publicului cu privire la importanţa protejării lupului (Canis lupus), o specie de o importanţă ecologică aparte. „Generaţiile viitoare trebuie să crească protejând ultimele exemplare de lup şi să ajute la refacerea populaţiilor din această specie, care încă se adăposteşte în ţara noastră”, a adăugat Gabriel Păun, ecolog şi Preşedinte Agent Green.


RECOMANDĂRI

Castelul Corvinilor, ora 18.00
O plimbare relaxantă, în plin weekend, este mai mult decât binevenită. Cadrul perfect îl reprezintă Castelul Corvinilor din municipiul Hunedopara, un loc plin de istorie şi tradiţie. Unicitatea monumentului constă în gradul înalt de reprezentativitate pentru arhitectura militară din sud-estul Europei secolului al-XV-lea. În timp ce Palatul Mare este o construcţie de sorginte franceză, vizitatorii au la dispoziţie şi o mixtură unică de elemente arhitecturale aparţinând Renaşterii, stilurilor baroc şi neogotic. Una dintre poveştile castelului este legenda fântânii din curte, care ar fi fost săpată de doi prizonieri turci, timp de 15 ani.

Congres teocratic
Asociaţia „Credinţa adevărată Martorii lui Iehova” vă invită, sâmbără, să participaţi la un congres teocratic cu tema „Scapă-ţi viaţa”. Conferinţa are loc la Sala Sporturilor din Deva şi vizează poziţionarea credinţei în contextul crizei mondiale. Sunt aşteptaţi invitaţi din Ucraina, Slovacia, Moldova şi Ungaria.

Plimbare în parcul Cetăţii
Întrucât duminică este ultima zi din săptămână, neapărat trebuie să vă încărcaţi bateriile pentru următoarele cinci zile de serviciu. Pentru a face asta, nu ezitaţi să ieşiţi la o plimbare în parcul de la polele Cetăţii din municipiul Deva. O gură de aer proaspăt şi mişcarea în aer liber sunt indicate atât pentru sănătate, cât şi pentru relaxare. După plimbarea cuvenită, puteţi savura o prăjitură într-un din cofetăriile din Deva. Oferta este diversă, iar preţurile încep de la patru lei o savarină sau o prăjitură cu cremă de ciocolată.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite