Îndeletnicire de criză: cozi la centrul de transfuzii sanguine din municipiul Petroşani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unii dintre minerii care sunt clienţi fideli ai laboratorului de transfuzii sanguine din Valea Jiului au la activ zeci de donări de sânge.

Minerii au rămas principalii donatori de sânge. Asta, chiar şi în condiţiile în care, în urmă cu câţiva ani, conducerea CNH SA Petroşani a decis să nu le mai plătească minerilor-donatori ziua liberă acordată pentru gestul lor umanitar. „Cândva, aveam aproape 500 de donatori pe lună, mai mult de jumătate dintre aceştia fiind mineri. Acum numărul minerilor s-a redus drastic, dar totuşi şi în continuare ei sunt singurii pe care ne putem baza”, a spus Adriana Gheorghiu, asistent medical în cadrul Laboratorului de Transfuzie Sanguină Petroşani.

Sânge pentru glorie

Dintre cei 200 de donatori de sânge care s-au prezentat la laborator în ultima lună de zile, aproximativ 100 sunt sau au fost angajaţi ai unora dintre exploatările miniere din Valea Jiului. Printre aceştia se numără şi Valerică Petrea, un proaspăt pensionar minier, care de-a lungul anilor a donat 60 de litri de sânge.

„În momentul când conducerea companiei a luat decizia de a nu mai plăti ziua liberă donatorilor mulţi dintre colegii mei au spus că nu mai are niciun rost să doneze sânge. Eu consider însă că trebuie să-mi fac o datorie faţă de semeni şi de aceea am continuat”, a spus ortacul, client al centrului de transfuzii din 1983. Donatorii primesc tichete de masă în valoare de 60 de lei şi o motivare pentru ziua (neplătită) în care s-au prezentat la centru.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite