„Miticii” sabotează banii hunedorenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oficialii hunedoreni acuză lipsa de eficienţă a instituţiilor centrale în evaluarea proiectelor europene. Deşi autorităţile din judeţ au depus până acum 162 de proiecte pentru finanţare europeană, doar 21 au ajuns în faza de contractare.

Judeţul Hunedora creditează Uniunea Europeană. Pare hilar, dar întârzierea cu care autorităţile accesează fondurile  structurale face ca, pe moment, balanţa plăţi-încasări să fie în avantajul Bruxelles-ului. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Hunedoara, o mare parte din vină o au autorităţile centrale care măresc până la ridicol durata între data depunderii unui proiect şi cea a obţinerii finanţării.

Cine e de vină

„Fac publică o analiză realizată de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest. Din material reiese clar că organismele centrale cu abilitări în evaluarea şi aprobarea proiectelor întârzie nejustificat în medie cu 242 de zile termenele procedurale impuse de UE. «Miticii» întârzie practic finanţările UE în Hunedoara”, spune Mircea Moloţ, preşedintele CJ Hunedoara. Ca exemple locale, oficialul a dat proiectul european „Parc de afaceri Simeria” la care evaluarea tehnică şi financiară a durat 188 de zile, deşi UE impune maxim 40 de zile.La fel, în cazul proiectului de reabilitare a Colegiului Naţional “Decebal” din Deva, avizarea raportului  tehnico-economic a luat 82 de zile, faţă de 14 cât ar fi fost normal.

Deşi administraţia hunedorenă a depus până acum 162 de proiecte eligibile cu finanţare europeană, doar 21 au ajuns în faza de contractare. Preţul plătit pentru lentoarea cu care se evaluează proiectele reprezintă în bani un minus de 271 de milioane de euro la investiţii.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite