Zeci de hunedoreni muncesc la -10 grade

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ana Lazăr îşi aşteaptă cumpărătorii în ger. Sergiu Orehov dirijează circulaţia la -10 grade
Ana Lazăr îşi aşteaptă cumpărătorii în ger. Sergiu Orehov dirijează circulaţia la -10 grade

Frigul ridică mari probleme celor care sunt nevoiţi să lucreze pe stradă. Volanţii, poliţiştii de la circulaţie sau vânzătorii ambulanţi sunt obligaţi, prin natura meseriei, să înfrunte frigul de afară.

Bat pasul pe loc, beau ceai fierbinte şi sunt îmbrăcaţi cu mai multe rânduri de haine. Cam astea sunt soluţiile folosite de hunedorenii care muncesc în stradă. Ana Lazăr are o tarabă în piaţa agroalimentară din Deva. Femeia în vârstă de 46 de ani este obligată să ţină deschis geamul chioşcului, astfel că temperatura din interior este aproape la fel cu cea de afară. „Am o butelie pe gaz care mai reduce cu câteva grade temperatura aerului. E frig, dar nu am ce face. Asta este meseria mea. Sunt îmbrăcată gros şi beau cât mai multe ceaiuri calde”, a spus femeia.

Dan Ungureanu este unul dintre cei mai cunoscuţi vânzători de ziare din Deva. Frigul de afară îl face să intre des în cafenele pentru a se încălzi. „Eu am noroc că sunt în continuă mişcare. Mă îmbrac gros şi intru des să mă încălzesc cu un ceai. Nu am ce face, este frig, dar trebuie să-mi câştig existenţa”, a spus volantul.

Soluţii antifrig

Şi pentru poliţiştii de la circulaţie frigul de afară este o problemă mare. Obligaţi să stea în stradă şi să îndure curenţii puternici de aer rece, poliţiştii se încălzesc cu ceai fierbinte. „Uniforma este special făcută pentru aceste temperaturi. Problema e că aici pe bulevard curenţii de aer sunt foarte puternici. Astfel, dacă afară sunt minus 10 grade, noi percepem undeva la minus 15 grade Celsius. Aşa că mai intrăm în maşină să ne încălzim şi bem ceai fierbinte”, a declarat agentul Sergiu Orehov.

Medicii recomandă celor obligaţi să lucreze afară să evite expunerea prelungită la temperaturi scăzute. De asemenea, este de preferat să evitaţi trecerile bruşte de la frig la cald, pentru a reduce riscul de şoc cardiac sau de accident vascular cerebral.


image
Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite