Licenţiaţii Spiru Haret fără drept de diplomă sunt nemulţumiţi că reiau acelaşi examen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Studenţii hunedoreni ai universităţii private trebuie să-şi susţină examenul de absolvire a facultăţii a doua oară. Zeci de tineri cer, zilnic, explicaţii la filiala universitară din Deva. În timp ce studenţi sunt nemulţumiţi şi debusolaţi, decanul Ioan Manea este în concediu.

Forfotă, agitaţie, întrebări peste întrebări şi nelămuriri peste nelămuriri. Asta este atmosfera care te întâmpină zi de zi, în această perioadă, la sediul Universităţii „Spiru Haret” din reşedinţa judeţului Hunedoara. Persoanele înmatriculate în anul I în 2005-2008 (promoţiile 2008-2009) trebuie să susţină un nou examen de licenţă. Acest lucru este valabil pentru toţi absolvenţii de învăţământ la distanţă şi frecvenţă redusă.  Printre ei se numără şi Monica Iacob, care a terminat Facultatea de Psihologie în urmă cu doi ani.


Nu mi se pare normal să dau de două ori acelaşi examen, având în vedere că deja l-am trecut o dată. În timpul facultăţii am dat câte 900 de lei pe an taxă de şcolarizare. Sunt persoane care-şi susţin din nou licenţa, deşi au încheiat chiar şi un master tot aici. Dacă pic, ce se întâmplă? Atunci aveam informaţiile proaspete, dar, acum, am doi ani de când nu am mai avut tangenţă cu materia respectivă”, a declarat hunedoreanca de 31 de ani. Femeia lucrează în domeniul resurselor umane şi este nevoită să fie reexaminată pentru că altfel Ministerul Educaţiei nu-i recunoaşte studiile superioare. Supărarea este la fel de mare şi pentru Andrei Barb, 23 de ani. Tânărul doar ce s-a întors de la muncă din Anglia şi a rămas stupefiat când a aflat cum stau lucrurile.

Universitatea caută soluţii
Reprezentanţii Universităţii Spiru Haret, filiala Deva, au spus că între conducerea Universităţii de la Bucureşti şi cea a Ministerului Educaţiei au loc mai multe întâlniri în care sunt puse la punct detalii referitoare la examenele de licenţă pe care le susţin studenţii universităţii private. „Astăzi, se întrunesc la Ministerul Educaţiei reprezentanţii noştrii cu cei ai ministerului, pentru a pune la punct metodologia de desfăşurare a examenului. Studenţii trebuie să urmărească site-ul universităţii”, a declarat Eugenia Chinci, secretară la filiala din Deva.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite