Inventivitate de criză: furturile din hypermarket s-au mutat în coteţul porcilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Irimie are în grijă şase porci şi câteva zeci de păsări
Traian Irimie are în grijă şase porci şi câteva zeci de păsări

Ultimele infracţiuni semnate de hoţii care dau dovadă de inventivitate s-au concretizat în porci, pui şi oi. Chiar dacă nu pot fi numite încă un fenomen, furturile pe timp de criză devin pe zi ce trece  tot mai numeroase şi mai inedite.

Porci, pui, oi sau dulciurile găsite în chioşcul din curtea şcolii, toate sunt numai bune de furat de către hunedorenii care dau din colţ în colţ pentru a face rost de bani sau de mâncare. Ultimele fărădelegi care aparţin hoţilor cu inventivitate s-au concretizat în „produse animaliere”.

Cu carnea pe bicicletă


Ca să fie siguri că au ce pune pe masă, aceştia nu se gândesc de două ori atunci când vine vorba să pună mâna pe o bucată de carne. În urmă cu două zile, un bărbat din comuna Şoimuş a fost prins de poliţişti cu 40 de kilograme de carne furată.

Bărbatul a introdus carnea de pui în doi saci pe care i-a aruncat peste gardul unei societăţi comerciale, al cărei angajat era, după care a încercat să o transporte acasă cu o bicicletă, pentru ca ulterior să o valorifice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu.

La sfârşitul lunii octombrie, doi tineri au lăsat o femeie din oraşul Haţeg fără porc de Crăciun. Hunedoreanca ţinea animalul de 50 de kilograme într-o anexă improvizată lângă Râul Galbena.

Cu oaia în Opel Astra
Lista continuă cu o oaie, furată de pe DN7, în luna septembrie. Două femei şi doi bărbaţi au oprit maşina cu care circulau, au băgat ovina în portbagaj şi şi-au continuat drumul. Au fost văzuţi însă de un coleg din trafic, care a pus Poliţia pe urmele lor. Luaţi la întrebări, declaraţiile lor au fost contradictorii. Adevăratul proprietar al oii a fost identificat cu ajutorul crotalului aflat în urechea animalului.

Traian Irimie este unul din devenii care încă mai cresc animale. Deşi nu se teme că ar putea fi furat, şi-a luat, totuşi, măsuri de prevedere. „Mie nu mi s-a furat nimic, dar am vecini care au rămas fără găini. Ca să nu am surprize, am pus lacăt pe poarta din spatele curţii”, a spus Traian Irimie.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite