Paradoxul studiilor superioare: nu îţi oferă jobul potrivit şi de privează de cel obişnuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bursa organizată la Deva, de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a adunat zeci de oameni care au sperat că se vor angaja. Printre cei aproape 80 de deveni s-a aflat şi Cristina Ieran. De profesie economist, tânăra nu a mai mers la lucru de un an.

Cristina Ieran are studii superioare, însă până acum nu a avut ocazia să lucreze în domeniu.

Prin urmare, nu are experienţă ca economist.

Este cea mai mare piedică pe care o întâlneşte atunci când vrea să se angajeze.

Paradoxal, studiile superioare îi poartă ghinion chiar şi atunci când vrea să lucreze ca un simplu muncitor.

Mi-am depus un CV pentru vânzătoare. Când angajatorul a văzut că am studii superioare m-a refuzat. A zis că nu prezint siguranţă, că poate a doua zi găsesc ceva corespunzător calificării şi plec. De unde să plec dacă eu stau acasă de aproape un an”, a spus Cristina Ieran, în vârstă de 26 de ani.

Iosif Cişmaş, unul dintre angajatorii prezenţi în această dimineaţă la bursă, recunoaşte că solicită experienţă celor care-i trec pragul şi spune că foarte greu găseşte ceea ce caută.

Mie îmi trebuie cusători în piele şi croitori după şabloane. Dacă astăzi nu mai există asemenea cursuri de calificare, de unde să iau ce caut? Nu am ce face cu persoanele cu studii superioare”, a precizat agentul economic.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite