Cu buldozerul în istoria dacilor: drumarii au făcut scări şi parcare în situl arheologic

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O echipă zeloasă de muncitori care lucra la un drum în apropierea cetăţilor dacice a pus pe jar toată suflarea arheologilor. Angajaţii firmei Drupo SA au vrut să construiască o parcare în apropierea Porţii de Vest a sitului Sarmisegetusa Regia.

Plătiţi din banii Consiliului Judeţean Hunedoara pentru a realiza drumul de acces către Sarmisegetusa Regia, reprezentanţii firmei Drupo au considerat să ofere un bonus beneficiarului. Astfel, s-au apucat să amenajeze o parcare în apropierea Porţii de Vest a sitului, monument UNESCO. Fără a avea autorizaţiile necesare şi fără ca un arheolog să supravegheze lucrările, potrivit legii în vigoare.

Rezultatul: un buldozerist a intrat cu lama utilajului până la 1,5 metri adâncime şi 50 de centimetri distanţă de unul dintre zidurile Porţii de Vest, astfel că acest zid este în pericol de prăbuşire. Explicaţia parcării neautorizate, venită din partea lui Gabriel Goga, consultant în cadrul firmei este halucinantă. „Am considerat că o parcare în acest loc este o chestie de bun simţ. Şi eu, dacă eram în locul muncitorilor, aş fi făcut acelaşi lucru”, a spus, dezinvolt, Goga.

Adriana Pescariu, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Arheologie, cea care a şi descoperit toată tărăşenia, nu împărtăşeşte viziunea consilierului Goga. „Este inadmisibil ceea ce s-a întâmplat. Accesul în cetate este distrus pe o lungime de 30 de metri. Este posibil, după materialele ceramice găsite acolo, să se fi intrat şi în zona unor locuinţe dacice identificate în anii `80, atunci când au început lucrările de conservare la Sarmizegetusa Regia“, a spus Pescariu. Aceasta a cerut o comisie care să sancţioneze drastic firma care a efectuat lucrările.

A cui e vina

Dirigintele de şantier, Iulian Firidion, se apără şi spune că, deşi proiectul nu s-a respectat, vina aparţine muncitorilor. „Cred că au dat dovadă de exces de zel atunci când s-au apucat să sape acele trepte şi să amenajeze parcarea. Trebuia să fiu mai atent şi să-i supraveghez mai îndeaproape”, a spus Firidion.

Aflat la faţa locului, preşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Moloţ, promite sancţiuni drastice împotriva celor vinovaţi. „În primul rând, constructorul trebuie să remedieze greşeala. Cu siguranţă că şi colegii mei din Consiliul Judeţean au o parte de vină. E clar că nu s-a respectat proiectul. Voi face o comisie şi voi sancţiona drastic pe cei care au greşit”, a spus Mircea Moloţ.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite