Locuri de muncă pe şantierele Hunedoarei, joburi de coşmar sub soarele torid al verii
0Sute de angajaţi în construcţii sunt privaţi de apa distribuită obligatoriu pe timp de caniculă. Printre neregulile din domeniul construcţiilor se numără munca la negru, neplata orelor suplimentare şi nerespectarea normelor de protecţie a muncii.
La peste 35 de grade Celsius, sute de angajaţi muncesc în soare şi se răcoresc pe cont propriu. Patronul refuză să le ofere apă gratuit, încălcând cu bună ştiinţă legea. Motivul: fiecare încearcă să reducă cât mai mult costurile lucrării, pentru a rămâne cu un profit cât mai mare. „Acest fenomen este întâlnit la constructorii care câştigă licitaţii la preţuri foarte mici. Sau care construiesc case şi vile la un preţ bine stabilit. Prin urmare, calculele cheltuielilor se fac la sânge. Aşa se ajunge în situaţia în care se construiesc case sau vile cu nişte muncitori chinuiţi”, a spus inginerul în construcţii Dan Bota.
Muncitorii se feresc să facă declaraţii de teamă că îşi vor pierde locul de muncă. „Viaţa e grea şi am nevoie de bani. Patronul ştie treaba asta. Sincer, nu faptul că nu ne dă apă mă nemulţumeşte. Găsim pe la oameni şi luăm apă de la robinet. Sunt nemulţumit că nu ni se plăteşte sâmbăta dublu sau că am stat doi ani fără carte de muncă”, a spus Marcel, zidar.
Pe centura Devei, unde se lucrează la canalizarea oraşului, am întâlnit şi muncitori fericiţi. Aici, constructorul oferă apă minerală celor care muncesc în soare. „Se lucrează într-un ritm rapid, pentru că trebuie terminată lucrarea. Dacă nu am avea apă, nu am da randament”, a declarat Ioan Creţ.
Multe abateri
Potrivit lui Sorin Istrate, purtător de cuvânt în cadrul ITM Hunedoara, cele mai multe abateri sunt întâlnite în construcţii, exploatarea lemnului, agricultură şi comerţ. „În general în firmele unde există mulţi angajaţi sau avem un aflux continuu de muncitori, se întâlnesc şi cele mai multe abateri. Sancţiunile sunt mai dure de când cu noul Cod al Muncii în privinţa muncii la negru. Cu toate acestea, abateri există”, a spus Istrate.
Datele ITM Hunedoara arată că în topul neregulilor se află industria construcţiilor, urmată de exploatarea lemnului şi de agricultură. În privinţa problemelor identificate, aproximativ 30 la sută sunt legate de salarizare, 25 la sută sunt nereguli privind orele suplimentare, iar pe poziţia a treia avem munca la negru. „Angajaţii lucrează fără echipamente de protecţie din cauză că în România patronii aplică legea lui «merge şi aşa». De ce să dea banii pe echipamente de protecţie, când muncitorul se poate feri şi singur de accidente. Marea problemă e că mulţi dintre cei care vin în această meserie sunt de multe ori victime sigure ale accidentelor de muncă”, a spus inginerul Dan Bota.
Un milion de lei amendă pentru munca la negru
Potrivit lui Sorin Istrate, de la începutul anului şi până în prezent ITM Hunedoara a aplicat angajatorilor un număr de 226 de amenzi în valoare totală de 1.200.000 de lei. Dintre acestea 138 au fost aplicate pentru munca la negru. Valoarea lor s-a apropiat de 1.000.000 de lei. Un calcul arată că, în medie, zilnic, patru angajatori sunt amendaţi.