Bicicletele care ar fi trebuit închiriate de la poalele Cetăţii Deva rămân invizibile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Devenii mai au de aşteptat până se vor putea plimba pe două roţi cu ajutorul buletinului. Edilii au anunţat că vor înfiinţa două centre de închiriat biciclete, dar proiectul nu a devenit, încă, realitate.

Un număr de 120 de biciclete, adică 65 pentru asfalt, 35 pentru teren accidentat şi 20 pentru copii ar fi trebuit puse la dispoziţia locuitorilor municipiului Deva de către primărie, pentru ca oricine doreşte să se poată plimba în voie, fără a scoate niciun ban din buzunar. Totul doar pe baza cărţii de identitate, cu ajutorul căreia orice tip de bicicletă ar fi fost închiriat de la poalele Cetăţii, respectiv din faţa Casei de Cultură „Drăgan Muntean”. Termenul limită: sfârşitul lui iulie. A trecut deja o săptămână din august, iar situaţia este aceeaşi ca şi luna trecută. Niciunul dintre centrele de închiriat biciclete nu a devenit realitate.

Am tot mers în ultima perioadă la Cetate, în speranţa că voi putea lua o bicicletă pentru a explora câteva trasee montane din zonă. Nu am găsit însă nimic. Nu ştiu ce se întâmplă. Cert e că îmi pare tare rău că ceea ce s-a anunţat cu mare vervă a fost dat uitării. Ca de obicei, cei care plâng după asemenea lucruri sunt tot oamenii simpli, care nu au bani pentru a-şi cumpăra biciclete proprii”, a declarat Liviu Mereu, un devean în vârstă de 28 de ani.

Pentru achiziţionarea celor 120 de biciclete, Consiliul Local Deva a aprobat în ultima sa şedinţă din luna iunie suma de 45.000 de lei. Potrivit lui Cosmin Costa, viceprimar al oraşului, nu trebuia să aibă loc nicio licitaţie. Achiziţionarea bicicletelor urma să se facă pe bază de cerere de ofertă. „Firma de unde vor fi cumpărate cele 120 de biciclete trebuie să respecte cerinţe stricte. Vehiculele vor fi vopsite într-o anumită culoare şi vor fi branduite cu Primăria Deva”, declara, în luna iunie, Cosmin Costa. Tot atunci, acesta a precizat că bicicletele vor purta, cel mai probabil, semnătura producătorul DHS, care deţine o fabrică la Sântuhalm, în apropierea reşedinţei de judeţ.

În momentul de faţă, nimeni nu pare să ştie ce s-a întâmplat sau de ce bicicletele nu se află deja la poalele Cetăţii. „Cunosc proiectul în cauză, însă nu vă pot da detalii. Numai viceprimarul Cosmin Costa poate oferi informaţii, întrucât e singurul care se ocupă de acest lucru. Este plecat însă într-o delegaţie, la Bucureşti”, a precizat Lucian Morogan, purtător de cuvânt în cadrul Primăriei Deva. Acelaşi lucru l-a spus şi Marcel Morar, cel de-al doilea viceprimar al oraşului. Contactat telefonic, Cosmin Costa nu a răspuns.

Biciclete poate, piste nu

Referitor la pistele pe unde amatorii de plimbări pe două roţi ar trebui să se plimbe, reprezentanţii administraţiei locale susţin că municipiul Deva nu este singurul oraş din ţară deficitar la acest capitol. Spun că toată lumea stă prost la capitolul acesta, pentru că oraşele româneşti nu au fost gândite pentru acest gen de circulaţie. Edilii precizează însă că încearcă să îmbunătăţească situaţia, întrucât lucrează la un proiect finanţat de Ministerul Mediului, care vizează amenajarea a două piste.  Una va lega bulevardul 22 Decembrie de cartierul Micro 15, iar cealaltă va viza strada Mihai Eminescu. Pentru că trotuarele din Deva sunt strâmte, se va îngusta partea carosabilă şi se va umbla la parcări. Momentan, întreg proiectul este doar la stadiul de întocmire.

Te plimbi pe unde apuci

În prezent, pista de biciclişti din municipiul Deva înseamnă un traseu de aproximativ 300 de metri. Acesta se află pe bulevardul Iuliu Maniu, porţiunea cuprinsă între intersecţia de la Deva Mall şi sensul giratoriu de la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Deşi este marcat cu indicatoare, tronsonul este rar folosit de biciclişti, din cauza faptului că este prea scurt. În plus, pietonii îl folosesc tot timpul pe post de trotuar. Prin urmare, bicicliştii se plimbă pe unde apucă.

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite