Două ATV-uri scăpate de sub control în pădurile Hunedoarei. Printre victime, o tânără de 22 de ani
0Doi oameni au fost răniţi, sâmbătă, după ce au scăpat de sub control ATV-urile cu care se deplasau în pădurile din judeţul Hunedoara.
Doi oameni au fost răniţi, în urma unor accidente cu ATV-urile, care au avut loc sâmbătă, în judeţul Hunedoara.
Primul dintre ele s-a produs la marginea municipiului Petroşani, unde un bărbat de 70 de ani s-a prăbuşit cu ATV-ul într-o râpă adâncă de 15 metri.
Accident grav cu ATV-ul pe un drum din Hunedoara. Un tânăr s-a prăbuşit în canalul de ape pluviale
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
„Pentru a ajunge în zona indicată, din cauza terenului accidentat şi a declivităţii mari, salvatorii au fost nevoiţi să parcurgă pe jos aproape doi kilometri, transportul echipamentelor şi accesoriilor necesare salvării presupunând un efort susţinut. Pompierii au extras în siguranţă victima, care mai apoi a fost transportată la Spitalul din Petroşani, de către echipajul SMURD”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
În Topliţa, o tânără de 22 de ani, a alunecat şi ea într-o râpă, cu ATV-ul, pe o distanţă de circa 100 de metri. În ajutorul ei au intervenit pompierii şi echipajele medicale, iar victima a fost transportată la spital.