Sute de parapantişti din diverse colţuri ale ţării se întrec la Clopotiva
0Dependenţii de adrenalină vor umple cerul Ţării Haţegului. Competiţia din masivul Retezat, Cupa Clopotiva, a ajuns la cea de a XV-a ediţie şi promovează sporturile extreme.
Aproape 400 de pasionaţi ai zborului cu „aripa” se vor întrece, începând de mâine, în două manşe de concurs: una de distanţă, iar alta de aterizare la punct fix. Printre participanţi se află şi Toma Coconea, vicecampion mondial la competiţia Redbull Xalps. „Acesta nu a lipsit la niciuna dintre ediţiile Cupei Clopotiva, iar în acest an ne este din nou alături”, a declarat Cătălin Şutoi, organizator. În 2009, unul din locurile de pe podiumul concursului i-a revenit judeţului Hunedoara. Este vorba de locul al III-lea, revendicat de Monica Ciurea, din Petroşani.
Foc de tabără şi voie bună
Cupa Clopotiva urmăreşte susţinerea şi promovarea zborului cu aeronave ultrauşoare. Tradiţionalul carnaval de zbor printre nori va include foc de tabără, muzică şi multă voie bună. Nu vor lipsi peştele la grătar, gulaşul ardelenesc şi fasoalea cu ciolan. Pentru delectarea piloţilor, organizatorii au pregătit, de asemenea, o partidă de paintball. Primii cinci clasaţi în concurs vor fi răsplătiţi cu o tură de rafting pe Jiu. În joc vor fi puse, de asemenea, tricouri şi echipamente de zbor.
RECOMANDARI
VINERI / Expoziţie inedită la Galeria Forma din Deva
Vineri este ultima zi în care expoziţia „Underworld” se mai află la dispoziţia publicului. Prin urmare, hunedorenii sunt invitaţi în acest sfârşit de săptămână să viziteze arta digitală de pe simezele Galeriilor de Artă „Forma” din municipiul Deva. Sub titlul „Underworld”, inedita expoziţie este prima de acest gen din judeţul Hunedoara. Cele 27 de lucrări de fotografie, prezentate într-un format cu totul aparte, îi aparţin artistului şi regizorului devean Mihai Panaitescu. Intrarea este gratuită.
SÂMBĂTĂ / Invitaţie cavalerească
Membrii Ordinului Cavalerilor de Hunedoara îi aşteaptă pe hunedoreni în curtea Castelului Corvinilor pentru a le prezenta, într-un mod autentic, o „bucată” din istoria medievală a Hunedoarei.
SÂMBĂTĂ / Târgul colecţionarilor la Casa de Cultură

Colecţionarii din judeţul Hunedoara vă invită, sâmbătă, la un târg de profil. Evenimentul va viza atât împătimiţii de filatelie, cartofilie şi cartele telefonice, cât şi pe cei pasionaţi de insigne, obiecte de artă sau orice alt domeniu de colecţie. Manifestarea va avea loc la Casa de Cultură „Drăgan Muntean” din municipiul Deva, în intervalul 7.00-13.00. La cea de a XXXIII-a ediţie a Târgului Colecţionarilor, cei interesaţi pot achiziţiona obiecte sau pot face schimb de piese pe care le au în propriile colecţii.
DUMINICĂ / Resfinţirea bisericii din localitatea Ghelari
Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din localitatea Ghelari va fi resfinţită duminică, 4 iulie. Resfinţirea monumentului religios se va face prin slujirea unui sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei. Credincioşii sunt invitaţi la eveniment începând cu ora 8.00, când va avea loc primirea şi înveşmântarea ierarhilor. Ulterior, va urma slujba de resfinţire şi Sfânta Liturghie.
DUMINICĂ / Baie de soare la ştrand

Ştrandul din Deva îi aşteaptă pe iubitorii de soare cu bazine, gazon proaspăt tuns, şezlonguri, duşuri, cabine-vestiar, terasă cu minibar. Intrarea costă 10 lei pentru adulţi, iar pentru copii, elevi, studenţi şi pensionari - 5 lei.